Analiză WBS SUA - jurnal bursier - 10 februarie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 11 februarie 2010

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele americane au scăzut miercuri, efectele pozitive speculaţiilor privind o eventuală garantare a datoriilor publice ale Greciei de către Germania fiind anulate de publicarea declaraţiei pregătită de preşedintele Federal Reserve pentru audierile din congres privind politica monetară pe termen mediu. Astfel, Ben Bernanke a declarat că situaţia economică actuală necesită continuarea politicii monetare practicate de Fed, în particular menţinerea ratei de referinţă a dobânzii la un nivel scăzut pentru o perioadă extinsă de timp.

    Cu toate acestea, o creştere "modestă" a dobânzii este posibilă în viitorul mediu, declaraţie care sugerează că şedinţa FOMC din martie ar putea aduce o ridicare a acesteia cu o fracţiune de procent. Bernanke apreciază că efectul unei creşteri minore este neglijabil, întrucât în prezent băncile accesează aproximativ 15 miliarde de dolari prin această facilitate de creditare. În al doilea rând, Fed-ul îşi va intensifica eforturile de retragere de lichiditate de pe piaţă, cel mai probabil prin limitarea accesului la unele din facilităţile de creditare oferite în prezent. De asemenea, Fed-ul nu estimează ca va începe în viitorul apropiat vânzarea instrumentelor financiare pe care le deţine, cel puţin nu până la începerea normalizării politicii monetare.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb