ANCA DRAGU:  "România are o creştere economică sustenabilă, fapt recunoscut de agenţiile de rating"

Andrei Stan
Macroeconomie / 13 mai 2016

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a dat astăzi startul şedinţei de tranzacţionare a bursei londoneze - London Stock Exchange, subliniind, cu acest prilej, evoluţia rapidă a economiei româneşti, cu un PIB prognozat să crească anul acesta cu 4,2%, potrivit unui comunicat al MFP trimis redacţiei.

"România are o creştere economică sustenabilă, fapt recunoscut de instituţiile financiare internaţionale şi de agenţiile de rating. Accelerarea reformelor structurale şi a investiţiilor prin asigurarea unui mediu economic favorabil reprezintă priorităţi pentru acest Guvern", a declarat ministrul Anca Dragu, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare.

La evenimentul de la Londra au mai participat secretarul de stat în Ministerul Economiei Sorana Baciu, ambasadorii României şi cel al Marii Britanii şi investitori instituţionali.

Potrivit MFP, în cadrul vizitei la Londra, Anca Dragu a avut o întâlnire cu Greg Hands, secretarul şef al Trezoreriei şi membru al Parlamentului Marii Britanii. Temele abordate în timpul întâlnirii au fost legate de evoluţia economică la nivel european şi de priorităţile Ministerului Finanţelor Publice. Printre acestea se numără eficientizarea cheltuielilor, managementul şi prioritizarea investiţiilor publice, creşterea transparenţei bugetare, precizează MFP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. cind a luat-o le vale SNG-ul ,oare ce cred investitori care au bagat bani in sng?

    mai bine o trimiteau pe Dolly, ea ar fi stiut cu siguranta ca ISINul Petrom nu incepe niciodata cu SN, atata timp cat firma este inmatriculata in Romania....Hahaha:-)ISIN. SNPPACNOR9. Ca doamna Sorana Baciu nu este asa de prostutza cum s-ar putea deduce din prospectele Petrom din anii 2005-2010 ne putem fiecare da seama. Se pune doar intrebarea de ce vroia domnia sa a parea astfel...:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb