ANCHETA DE LA IRIGAŢII Fostul secretar de stat Dobrescu susţine că nu este implicat în acordarea creditului

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 11 august 2009

Fostul secretar de stat Dobrescu susţine că nu este implicat în acordarea creditului

Foştii miniştrii Remeş şi Mureşan nu s-au prezentat la comisia parlamentară

Fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în perioada iniţierii progamului Romag 98, Adrian Dobrescu, a declarat, ieri, la audierile din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, că nu a făcut niciun demers la Ministerul Finanţelor pentru acordarea unui credit guvernamental în vederea derulării acestui program. Este vorba despre o sumă totală de peste 100 de milioane de dolari. "Creditul era aprobat de un comitet de credite şi garanţii guvernamentale", susţine Dobrescu, citat de Agerpres.

El a precizat că a fost de două ori în SUA, împreună cu o delegaţie mai mare din Ministerul Agriculturii şi cu fostul şef al Regiei de Îmbunătăţiri Funciare (RAIF) la firmele care urmau să aducă utilajele incluse în program, dar discuţiile au fost doar de natură tehnică. Deputaţii prezenţi au afirmat că singurul care s-a opus oferirii de garanţii guvernamentale pentru un program adresat sectorului agricol privat a fost Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe în acea perioadă. Ulterior, Dăianu a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu Decebal Traian Remeş, care, de altfel, a semnat garanţia. Deputaţii au scos în evidenţă faptul că modalitatea de plată a pachetelor agricole prin Romag 98 era păguboasă pentru statul român întrucât nu avea niciun fel de control asupra furnizorului.

Fostul secretar de stat Adrian Dobrescu a precizat că, în cazul în care fostul ministru al Finanţelor, Daniel Dăianu, ar fi chemat comisia de credite şi garanţii de la acea vreme şi îşi spunea rezervele vizavi de program şi motivele pentru care nu putea semna o astfel de garanţie guvernamentală, poate acest program nu se mai derula. "Cred că motivul schimbării lui Dăianu din funcţie a venit de undeva de mult mai sus", susţine Dobrescu.

De asemenea, fostul oficial în Ministerul Agriculturii a afirmat că el nu a intrat în posesia niciunui document secret de la SRI, vizavi de rentabilitatea acestui program, întrucât astfel de note ajungeau direct la ministrul Agriculturii, respectiv Dinu Gavrilescu. Adrian Dobrescu, care a fost secretar de stat în perioada 3 ianuarie 1997 - 15 ianuarie 1999, a mai spus că derularea efectivă a programului a început după plecarea sa din funcţie şi nu deţine niciun fel de informaţii cu privire la existenţa acestor utilaje.

Foştii miniştri din perioada guvernării CDR - Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş - nu s-au prezentat, ieri, la audierile din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. Aceasta a fost cea de-a doua invitaţie adresată celor doi de către comisia de anchetă.

Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, deputatul democrat-liberal Valeriu Tabără, a anunţat că va reînnoi, pentru a treia oară, invitaţia adresată fostului ministru liberal al Finanţelor din perioada guvernării CDR, Decebal Traian Remeş, pentru clarificarea situaţiei din programul Romag 98. "Este clar că este nevoie de prezenţa domniei sale, ca fost ministru de Finanţe care cunoaşte raţiunea pentru care a semnat acea garanţie guvernamentală", a mai spus deputatul PD-L. În privinţa lui Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii, Tabără susţine că va fi prezent la următoarea şedinţă de anchetă a comisiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb