ANCHETĂ INCENDIU COLECTIV: Cristian Popescu-Piedone, arestat preventiv pentru 30 de zile

I.D.
Anticorupţie / 8 noiembrie 2015

Cristian Popescu-Piedone, arestat preventiv pentru 30 de zile

Actualizare 10:47

Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu - Piedone, a fost arestat preventi, pentru 30 de zile, de magistraţii Tribunalul Bucureşti, care au admis cererea procurorilor DNA.

Alături de el, au mai fost arestate două angajate ale primăriei.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul edil a fost reţinut vineri noapte de procurorii DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual.

În dosar au fost reţinute Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi Luminiţa Larisa Ganea, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, ambele pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi la fals intelectual.

"În calitate primar, inculpatul Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor (...), prin aceea că a emis acordul de funcţionare 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către SC Colective Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr 7, sector 4 Bucureşti. Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei, în urma cărora reprezentanţii SC Colective Club, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei", se arată într-un comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei.

Procurorii susţin că, pentru a autoriza funcţionarea, Cristian Popescu Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colective Club SRL îndeplinea cerinţelor legale necesare avizării.

"Inculpatele Iofciu şi Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispoziţiilor legale i prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urma le-a întocmit, iar prima le-a avizat", au mai reţinut anchetatorii.

--------

Actualizare 10:37 Patronii şi pirotehnistul de la firma de artificii, arestaţi preventiv

Judecătoria Sectorului 4 a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a patronilor de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, responsabilă cu efectele pirotehnice de clubul Colectiv, potrivit unui comunicat al Parchetului.

Este vorba de Daniela Niţă, administrator şi acţionar majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, şi Cristian Niţă, director al firmei de artificii.

În acelaşi dosar a fost arestat preventiv şi pirotehnistul Viorel Zaharia.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei arestaţi.

Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, în timp ce Cristian Mihai Niţă şi a Danila Ioana Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, toţi trei în legătură cu furnizarea artificiilor pentru clubul în care a avut loc incendiul soldat cu 32 de morţi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Daniela Niţă, administrator şi acţionar majoritar al firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, şi Cristian Niţă (director), sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; iar Viorel Zaharia (pirotehnist) este acuzat de ucidere din culpă.

Procurorii susţin că Viorel Zaharia, pirotehnist autorizat, angajat al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta clubului Colectiv, în ziua de 30 octombrie, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens.

De asemenea, după producerea incendiului din 30 octombrie, în calitate de reprezentanţi ai SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Daniela Niţă (administrator) şi Cristian Niţă (director) au distrus şi sustras documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările procurorilor, precum şi pentru a-l ajuta pe Viorel Zaharia.

----------

Viorel Zaharia, unul dintre pirotehniştii care au montat artificiile în clubul Colectiv, susţine că nu-şi explică cum s-a putut produce incendiul, potrivit referatului prin care procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) au cerut arestarea lui preventivă pentru ucidere din culpă cu victime multiple.

"Nu-mi explic cum s-a putut produce incendiul. Nu-mi explic cum a putut să ia acel stâlp foc din fotografiile pe care le-am văzut la televizor. Acelaşi tip de artificii au mai fost folosite de către mine şi cu alte ocazii în incinte închise, fără a se produce nici un incident. Distanţa maximă la care poate ajunge jerba pe care am instalat-o este de 3 metri distanţă şi 15 secunde timp de ardere. Acestea se înţeleg pentru că sunt nişte menţiuni pe ambalaj care pot fi deduse. (...) Nu cred că era posibil ca artificiile montate să se fi deplasat de la locul iniţial unde au fost amplasate", se arată în declaraţia dată de Zaharia.

El a precizat că a plecat din clubul Colectiv cu câteva ore înainte de începerea spectacolului din seara zilei de 30 octombrie şi a aflat de incendiu abia a doua zi dimineaţă.

"La ora 18 şi ceva, eu, Moise Marian şi Beşcu Alexandru am plecat de la clubul Colectiv. Pe mine m-au lăsat acasă, urmând ca ceilalţi doi să se întâlnească mai târziu să meargă la club. (...) În dimineaţa zilei de 31.10.2015, în jurul orei 08:30 am aflat ce s-a întâmplat pentru că am fost sunat de mama. Aşa am aflat ce s-a întâmplat. M-am uitat la televizor şi am văzut imagini şi fotografii cu privire la ce s-a întâmplat în clubul Colectiv", a mai declarat inculpatul.

Procurorii au stabilit că artificiile au fost instalate de doi pirotehnişti autorizaţi de la firma Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia şi Marian Moise. Cel din urmă s-a aflat în club în momentul izbucnirii incendiului şi a suferit arsuri grave, fiind în prezent internat la un spital din Belgia.

"Din datele şi probele existente până în prezent, au rezultat indicii rezonabile în sensul că numiţii Zaharia Viorel şi Moise Marian, pirotehniştii autorizaţi angajaţi ai SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, au instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în incinta clubului Colectiv, în ziua de 30.10.2015, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens, iar Moise Marian a manipulat mecanismul de declanşare al efectelor pirotehnice (foc de artificii) în timpul concertului din data de 30.10.2015, fapt care a iniţiat incendiul care a condus la decesul a 32 de persoane şi vătămarea corporală a mai multor persoane", se arată în referatul PÎCCJ, citat de Agerpres.

Potrivit procurorilor, cei doi pirotehnişti nu au luat toate măsurile de prevenire a unui incendiu, deşi aveau pregătire de specialitate şi avizele necesare, dând dovadă de gravă neglijenţă. Ei nu au luat măsuri de limitare şi de asigurare a perimetrului posibil incandescent şi nici nu au asigurat prezenţa unor extinctoare în imediata apropiere, ceea ce ar fi putut duce la evitarea propagării incendiului.

"Mai mult, aceştia nu au evaluat riscurile amplasării efectelor pirotehnice într-o incintă închisă, fără posibilităţi multiple de evacuare, şi nici nu s-au documentat cu privire la structura interioară: prezenţa unor materiale uşor inflamabile în proximitatea artificiilor amplasate. Pe cale de consecinţă, susţinem că suspectul Moise Marian şi inculpatul Zaharia Viorel trebuiau şi puteau să prevadă (...) că efectele pirotehnice au fost amplasate în condiţii improprii şi riscante, fără luarea măsurilor de siguranţă adecvate, aspect care intra în atribuţiile lor de pirotehnişti", se mai menţionează în referat.

Din declaraţia lui Viorel Zaharia mai reiese că acesta nici nu ştia exact ce fel de artificii a instalat în clubul Colectiv.

"Nu pot preciza ce efecte pirotehnice am instalat, dar cred că erau T1. Acestea erau inscripţionate în bulgară. Nu aveau nicio menţiune de utilizare în limba română", a susţinut pirotehnistul.

El le-a mai spus anchetatorilor că a observat faptul că stâlpii din faţa scenei, spre care erau îndreptate artificiile, erau înveliţi cu un burete, dar nu a verificat ce tip de material este.

"Am văzut că pe stâlpii de susţinere este amplasat un burete, dar nu m-am apropiat să văd din ce material este buretele respectiv. Nu am văzut prea bine tavanul, erau doar nişte stinghii din lemn. Nu am pus mâna pe buretele de pe stâlpi, nu ştiu din ce material era. Nu am ştiut că este burete, am văzut că este doar un material", a declarat Viorel Zaharia.

Procurorii PÎCCJ au dispus vineri, în dosarul incendiului de la Colectiv, reţinerea lui Viorel Zaharia pentru ucidere din culpă. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Cristian Mihai Niţă şi Daniela Ioana Niţă, patronii firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Conform interceptărilor cuprinse în referatul menţionat cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, una dintre angajatele societăţii l-a contactat, în ziua următoare incendiului, pe directorul Cristian Niţă, cerându-i să şteargă o serie de documente relevante din calculator:

NIŢĂ CRISTIAN: Da, Andreea.

ANDREEA: Bună. Poţi vorbi?

NIŢĂ CRISTIAN: Ia zi-mi. Te ascult.

ANDREEA: Eşti la Adriana...? E deschis calculatorul Adrianei?

NIŢĂ CRISTIAN: Nu.

ANDREEA: Poţi să-l deschizi, te rog, puţin şi să ştergi un document?

... ...

ANDREEA: Pe măsuţa mică sub...

NIŢĂ CRISTIAN: Avizier. Le bag înapoi în ăsta, să nu... bată la ochi.

ANDREEA: Da, bagă-le. S-a deschis ăla?

NIŢĂ CRISTIAN: Da, s-a deschis.

ANDREEA: Ăla de l-am făcut astăzi...

NIŢĂ CRISTIAN: Nu ştiu, zi-mi ce, unde?

ANDREEA: Pe desktop, cred că... în ultimele documente de pe ultimul rând.

NIŢĂ CRISTIAN: Anexă... comunicare eveniment... decizie... comisie...

ANDREEA: ... cred că anexa aia. Ia deschide-o.

NIŢĂ CRISTIAN: Anexa, da, comunicarea evenimentelor. Asta?

ANDREEA: Nu. Mai sus mai e vreun din ăsta în word?

NIŢĂ CRISTIAN: Contract Marian Moise. Comunicare eveniment. Word.

ANDREEA: Aşa. Şi mai sus?

NIŢĂ CRISTIAN: Contract de prestare servicii.

ANDREEA: Ăla.

NIŢĂ CRISTIAN: Pe ăsta să-l şterg, da?

ANDREEA: Şi din... coş.

NIŢĂ CRISTIAN: Da.

ANDREEA: O.K. Mersi!

NIŢĂ CRISTIAN: Atât?

ANDREEA: Şi exact... cred că poţi să le ştergi şi pe celelalte, nu ştiu, că...

NIŢĂ CRISTIAN: Comunicare eveniment, ăsta?

ANDREEA: Ăla, nu. Pe ăla poţi să-l laşi, că oricum era obligatoriu să...

NIŢĂ CRISTIAN: Comunicare eveniment şi word şi pdf. Ăla cu word-ul?

ANDREEA: Pdf-ul poţi să-l ştergi. Da.

NIŢĂ CRISTIAN: Aşa. Contract Marian Moise pdf.

ANDREEA: Pe ăla poţi să-l laşi, că oricum...

NIŢĂ CRISTIAN: Decizie comisie word?

ANDREEA: Decizie... da, poţi să-l laşi şi pe ăla. Alea...

NIŢĂ CRISTIAN: Şi anexă comunicare pdf?

ANDREEA: Anexă... dar nu mai ştiu exact ce are în ea.

NIŢĂ CRISTIAN: Este scrisă aia pe de-a-ndoaselea şi pe ultima pagină e un singur rând.

ANDREEA: A! Las-o că-i OK Mersi!

NIŢĂ CRISTIAN: Atât, nu?

ANDREEA: Atât, da. Mersi! Ai şters şi din coş?

NIŢĂ CRISTIAN: Da, am şters şi din coş.

ANDREEA: O.K.

NIŢĂ CRISTIAN: Te pup, pa!

ANDREEA: Bine. Te pup, pa, pa!

Câteva minute mai târziu, Andreea îl apelează din nou pe Cristian Niţă, cerându-i să şteargă din calculator şi folderul care conţinea numele colaboratorilor firmei, indicându-i să salveze datele pe un hard.

NITA CRISTIAN: Da.

ANDREEA: Ai închis calculatorul?

NITA CRISTIAN: Da.

ANDREEA: A!

NITA CRISTIAN: Zi-mi ce mai e?

ANDREEA: M-a sunat Adriana să ştergi şi de pe desktop folderul cu colaboratorii.

NITA CRISTIAN: Stai un pic. Păi şi îl mai are ea în altă parte?

ANDREEA: Nu cred, e decât pe desktop.

NITA CRISTIAN: Ce?

ANDREEA: A zis decât pe desktop.

NITA CRISTIAN: Păi nu, şi cum îl recuperăm după aia?

ANDREEA: Nu ştiu. Pune-l pe... vezi că la mine e un hard. Ia hardul... e în spate, acolo lângă mine cum ar veni. Cum, stau eu pe scaun, prin spate. Ia hardul ăla şi pune-l pe hard.

NITA CRISTIAN: Cum stai tu, în spatele tău?

ANDREEA: Deci, nu e în faţă de unde se aprinde calculatorul, e în spate.

NITA CRISTIAN: Da, l-am văzut. Păi, da, măi, şi dacă ţi-l ia pe ăsta?

ANDREEA: Poftim?

NITA CRISTIAN: Dacă... o să-l vadă şi o să zică: aha!

ANDREEA: Păi, nu. Iei hardul cu totul. Adică iei hardul şi mi-l dai mie sau i-l dai DANEI.

NITA CRISTIAN: Aha.

ANDREEA: Tu eşti singur la birou acuma?

NITA CRISTIAN: Da. Cum se numeşte hardul ăsta?

ANDREEA: Hardul?

NITA CRISTIAN: Da, că nu îl văd.

ANDREEA: Vezi că o să-ţi apară. O să-ţi apară... trebuie să-ţi apară imediat.

NITA CRISTIAN: Şi unde...?A! Colaboratori. Ăsta, da?

ANDREEA: Da, ăla. Dai cu cut direct în hard.

NITA CRISTIAN: Cut... my computer... rahat! Cum se numeşte, frate? Că nu-l vede.

... ...

NITA CRISTIAN: Nu. Da, a-data...

ANDREEA: Ăla, ăla, da, da, a-data.

NITA CRISTIAN: Colaboratori... cut... paste. Acuma... să-i dau exit.

ANDREEA: Da. Şi să iei hardul. Să nu uiţi.

NITA CRISTIAN: Da. Deşi l-a tras, îmi spune că nu poate să-l remove, neam. Gata, acum m-a lăsat să-l remove. Remove...

ANDREEA: Şi, eventual, nu ştiu, sun-o pe Adriana, poate mai e ceva, deşi mi-a zis că doar atât.

În cursul aceleiaşi seri, Andreea l-a sunat din nou pe Cristian Niţă, cerându-i să ia din biroul firmei un anumit hard care conţinea informaţii, informează sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Sunt multi excroci si mincinosi in institutile statului.Cele care au dat tonul sunt in cele din varful societati:presedintie,parlamen t,guvern,prefecturi etc.Schimbarile trebuie sa vina de acolo.Chiar si un parlament de 300 de parlamentari din majoritatea actuala este tot degeaba.Poate daca sunt mai putin sunt mai vizibili si sa nu fie asa corupti.Vina cea mare este acolo sus,efectul e jos.

    1. Te-ai trezit si TU "anonimule"

    ceea ce toata clasa politica ar merita

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb