ANEVAR: "Rapoartele de evaluare ale proprietăţilor depăşeşc valoarea de 10 miliarde euro"

Amalia Pană
Companii #Imobiliare / 12 aprilie 2016

Baza Imobiliară de Garanţii, gestionată de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), a strâns, prin Institutul Român de Cercetare în Evaluare, peste 57.000 de rapoarte de evaluare ale proprietăţilor, care depăşesc valoarea de 10 miliarde de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Valoarea garanţiilor imobiliare estimate de către evaluatorii autorizaţi în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2015 se ridică la peste 10,1 miliarde de euro. Cele mai multe proprietăţi evaluate pentru creditele acordate sunt de departe cele rezidenţiale, dar cele mai scumpe proprietăţi finanţate prin bancă rămân cele comerciale",anunţă preşedintele ANEVAR, Daniel Manaţe.

În semestrul II din 2015 au fost evaluate pentru creditare peste 41.000 de proprietăţi rezidenţiale, reprezentând aproape 73% din total, urmate la mare distanţă de cele aproximativ 6.000 de terenuri şi 5.000 de proprietăţi comerciale. Cele mai valoroase proprietăţi evaluate sunt însă din zona comercială. Acestea s-au ridicat la peste 3,2 miliarde de euro în cele şase luni analizate.

"În trimestrul 4, valoarea proprietăţilor comerciale gajate a fost aproape dublă faţă de trimestrul 3, deşi numeric diferenţa a fost mult mai mică. Tragem de aici concluzia că în ultimele trei luni ale anului s-au vândut câteva proprietăţi comerciale foarte valoroase", adaugă preşedintele ANEVAR.

Conform datelor din BIG, cele mai multe rapoarte de evaluare au fost realizate pentru proprietăţile din Ilfov (5.194 rapoarte), urmate de cele din Cluj (3.385 rapoarte), Constanţa (3.113 de rapoarte), Timiş (2.818 de rapoarte) şi Braşov (2.238 de rapoarte). Din Capitală, cel mai activ sector pentru creditarea imobiliară a fost, în semestrul II, Sectorul 3, cu 2.295 de rapoarte, precizează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb