ANFP a semnat un acord de parteneriat cu Fundaţia Română pentru Persoane cu Handicap Vizual

E.D.
Comunicate de presă / 12 noiembrie 2014

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că a semnat marţi un acord de parteneriat cu Fundaţia Română pentru Persoane cu Handicap Vizual, prin care vizează facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor cu handicap vizual, prin voluntariat şi alte forme participative în instituţii şi autorităţi publice.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, colaborarea va consta în derularea de activităţi privind creşterea competenţelor profesionale şi adaptabilitatea tinerilor absolvenţi cu handicap vizual la condiţiile şi exigenţele domeniilor profesionale pentru care aceştia se pregătesc în sistemul de învăţământ.

Beneficiarii acestui parteneriat sunt tinerii cu handicap vizual, absolvenţi ai unei forme de învăţământ, care vor fi pregătiţi să răspundă cu succes exigenţelor din domeniile profesionale în care s-au pregătit. Formele participative prevăzute în acordul de colaborare vizează activitatea de voluntariat, job shadow (acomodarea cu mediul de lucru al unei organizaţii, dobândirea de noţiuni teoretice despre piaţa forţei de muncă, experienţe şi modele de carieră profesională), internship şi practică de specialitate.

"Prin acest parteneriat, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici încurajează instruirea vocaţională a tinerilor cu dizabilităţi vizuale, sprijinirea acestora în procesul tranziţiei de la educaţie către ocuparea unui loc de muncă. Iniţiativa subliniază încă o dată faptul că una dintre priorităţile Agenţiei o reprezintă dezvoltarea profesională a capitalului uman, pe baza principiilor de egalitate de şanse, profesionalism şi liberul acces la ocuparea unei funcţii publice", a fost mesajul preşedintelui ANFP, József Birtalan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb