Turcia a redus semnificativ pragul investiţiilor şi al plasamentelor bancare pe care străinii care vor să obţină cetăţenia turcă trebuie să le deţină în această ţară, conform unui text publicat miercuri în Monitorul oficial, transmite AFP.
Străinii vor putea solicita cetăţenia turcă dacă vor depune cel puţin 500.000 de dolari într-un cont curent al unei bănci turce, faţă de pragul anterior de 3 milioane, sau dacă investesc peste 500.000 de dolari în capital fix, comparativ cu 2 milioane în prezent.
Alte variante sunt angajarea a peste 50 de lucrători în Turcia (faţă de 100 în prezent) sau achiziţia de proprietăţi imobiliare în valoare de cel puţin 250.000 de dolari (1 milion până acum), potrivit Agerpres.
Sumele pot fi calculate în dolari sau în orice altă deviză, inclusiv lira turcească. Pragurile precedente fuseseră stabilite în ianuarie 2017, obiectivul fiind acela de a frâna scăderea economică prin atragerea de investitori străini.
Situaţia s-a degradat însă considerabil între timp, lira turcească a pierdut în jur de 40% faţă de dolar de la începutul anului, iar creşterea economică a încetinit, menţinându-se totuşi la 5,2% în trimestrul al doilea din 2018.