ANM/ PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ ZILE,  Cod Galben de inundaţii şi viituri în şase judeţe

Andrei Stan
Miscellanea / 10 octombrie 2015

Administraţia Naţională Apele Române a emis astăzi la prânz o atenţionare hidrologică Cod Galben de inundaţii pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Galaţi şi Tulcea, valabilă de duminica după-amiază până luni seara.

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie", se arată în atenţionarea publicată pe site-ul instituţiei.

Astfel, în intervalul 11.10.2015 ora 06,00 - 12.10.2015 ora 24,00 sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu superior şi afluenţii săi din bazinul superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Olt şi Argeş.

De asemenea, vor fi afectate de fenomenele menţionate, în intervalul 11.10.2015 ora 14,00 - 12.10.2015 ora 24,00, râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele Braşov şi Covasna, Argeş superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), bazinele superioare ale Ialomiţei, Prahovei şi Teleajenului (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău superior şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Putna - bazin superior şi afluenţi, Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Bârlad superior şi afluenţi (judeţele Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea), afluenţii mici din bazinele inferioare ale Siretului şi Prutului (judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa).

"Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile mici din zonele de deal şi munte din judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş în intervalul 11.10.2015 ora 18,00 - 12.10.2015 ora 12,00 şi pe râurile mici din judeţele Galaţi şi Tulcea în intervalul 12.10.2015 ora 06,00 - 12.10.2015 ora 22.00", precizează în atenţionarea ANM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb