ANSVSA:  "Abatoarele româneşti vor putea exporta carne de porc în Japonia"

Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 20 aprilie 2015

Abatoarele româneşti vor putea începe exporturile de carne de porc în Japonia, în urma acordului primit din partea autorităţii de profil din această ţară, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Un comunicat de presă al Autorităţii arată: ",Ambasada României la Tokio a transmis către ANSVSA o informare oficială din partea autorităţii competente din Japonia, prin care se certifică faptul că procedurile din abatoarele din România îndeplinesc criteriile necesare pentru exportul de carne de porc. Aceasta este una dintre formalităţile necesare pentru realizarea exportului de carne de porc pe piaţa japoneză, export solicitat de partea română în anul 2013".

În perioada 23 - 27 martie a acestui an, reprezentanţi ai ANSVSA au însoţit o delegaţie de specialişti din Japonia, aflaţi într-o vizită de lucru în România, cu scopul de a evalua standardele şi reglementările sanitare veterinare din ţara noastră, în vederea demarării exportului de carne de porc pe piaţa niponă.

În cadrul acestei misiuni, specialiştii japonezi au vizitat o fermă de porci, o unitate de abatorizare, un Post de Inspecţie la Frontieră şi Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, institut naţional de referinţă.

Preşedintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu, declara, potrivit Agerpres, că exporturile de carne de porc pe piaţa japoneză ar putea fi deblocate până la jumătatea acestui an. Domnia sa spunea: "Un obiectiv foarte important pentru mine este şi acest lucru, respectiv deblocarea, pieţelor pentru export, atât pentru carne cât şi pentru animale vii. (...) Nu vă ascund faptul că în urmă cu o săptămână am avut o întâlnire cu o delegaţie de la Ambasada Japoniei, iar la sfârşitul misiunii, ei au rămas surprinşi de calităţile reale ale României de a exporta carne de porc. Au fost încântaţi de faptul că noi putem face controale pe tot lanţul alimentar, pentru că avem laboratoare de analize, dar şi de condiţiile de biosecuritate din ferme. Sperăm să deblocăm şi această piaţă, cel puţin până la jumătatea anului".

În data de 17 martie, România a primit acordul de a începe exportul de carne de porc congelată în China, după ce producătorul Smithfield România a primit aprobarea înregistrării în ţara res-pectivă.

"În data de 16 martie 2015, România a primit scrisoarea oficială a Administraţiei de Stat pentru Supravegherea Certificării şi Acreditării din R.P.Chineză prin care se comunică părţii române aprobarea înregistrării în R.P.Chineză a primei companii producătoare de carne de porc din România, S.C. Smithfield România SA. În acest fel, după listarea pe site-ul Autorităţii Sanitare Veterinare din China, se poate începe exportul de carne de porc congelată în R.P.Chineză", potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

În opinia ministrului de resort, Daniel Constantin, decizia Chinei de a importa carne de porc din România este o mare realizare pentru economia românească, în condiţiile în care autorităţile noastre au făcut demersuri în acest sens încă din 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb