APIA: Convenţii privind finanţarea crescătorilor de porcine

A.C.
Companii #Agricultură / 12 iunie 2014

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat convenţii privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale care accesează măsura 215 - "Plăţi privind bunăstarea animalelor - Porcine", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit acestor convenţii, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverinţă prin care confirmă că solicitantul a depus cerere de ajutor pentru măsura menţionată în perioada 14 ianuarie - 15 februarie 2014, aferentă anului II de angajament, sesiunea II de depunere precum şi suma în euro reprezentând 30% din valoarea fondurilor solicitate în cererea de plată.

Fondul de Garantare a Creditului Rural SA- IFN şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A - IFN garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.

Banca are obligaţia să informeze beneficiarii privind obligaţia acestora de a suporta contravaloarea dobânzilor, diferenţele de curs valutar, comisioanele bancare şi de garantare ce decurg din aceste credite.

"Reafirmăm recomandarea adresată potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă Creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare Bancă Creditoare pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale", se mai arată în comunicare.

În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 703/ 2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin APIA, în baza adeverinţelor eliberate de Agenţie, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu poată depăşi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, banca trebuie să facă dovada că, în perioada 2008-2012, a acordat credite beneficiarilor Axei I - Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier, Axei III - Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale şi Axei IV Leader din Programul Naţional de Dezvolare Rurală 2007-2013.

Toate convenţiile încheiate între APIA, bănci şi fondurile de garantare sunt postate pe site-ul Agenţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb