Aplicaţia Speed Taxi, activă pentru 70% din piaţă

G.M.
Comunicate de presă #Transporturi / 27 august 2020

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă că Aplicaţia Speed Taxi este deja activă pentru 70% din piaţa de transport de persoane în regim de taxi. Conform comunicatului de presă remis Redacţiei, taximetriştii se modernizează, în era noilor tehnologii prin aplicaţia respectivă care asigură garanţia corectitudinii firmelor autorizate. Prin aplicaţie, plata cursei poate fi cash sau prin card bancar, iar comenzile pot fi făcute oriunde în ţară. Conform celor de la COTAR, la aplicaţie sunt conectate peste 70% dintre companiile de taxi din România, membre ale Camerei Naţionale a Taximetriştilor.

Andrei Gafiţa, Fondator Speed Taxi, susţine: "Până la finalului anului 2020, Aplicaţia Speed Taxi ar putea fi cea mai utilizată, la nivel naţional, pentru comenzi de taxi cu plată electronică, în momentul de faţă având peste 2.000.000 descărcări la nivelul Municipiului Bucureşti, pentru IOS şi Android".

Compania Speed Taxi, membră a Camerei Taximetriştilor şi a COTAR, a lansat aplicaţia respectivă care vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor. Investiţiile în noile tehnologii se ridică la peste 1,2 milioane de euro şi vor continua.

Principalul avantaj al aplicaţiei, conform documentului citat, este legat de siguranţa clienţilor, atât în privinţa comenzilor ce vor fi onorate de taximetrişti autorizaţi, cât să în cea a plăţilor corecte, transparente.

"Avem o premieră, în România. În Bucureşti, iar în foarte scurt timp, în toată ţara, prin intermediul aplicaţiei Speed Taxi se poate plăti prin card bancar, în taximetrele Speed Taxi, chiar dacă taxiul este luat din stradă sau din staţia de taxi, fără a se face comanda prin dispeceratul taxi. Misiunea noastră este să oferim un serviciu de transport persoane rapid, sigur, eficient, clienţilor noştri. Ne dorim să fim alături de clienţii noştri zi de zi, printr-un serviciu eficient şi prin inovaţii tehnologice care să le uşureze accesarea serviciului de transport şi care să se adapteze stilului de viaţă dinamic", a declarat Andrei Gafiţa.

Aplicaţia este un instrument foarte util atât pentru localnici, în toate zonele ţării, cât şi pentru cei care călătoresc şi nu au suficiente informaţii despre localitatea în care ajung. Modernizarea tehnologică este absolut necesară, astfel încât să fie satisfăcute aşteptările clienţilor.

În contextul actual al pandemiei de Coronavirus, plata prin card bancar, făcută direct, prin aplicaţie, este şi o măsură de siguranţă în plus, pentru a proteja clienţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb