ArcelorMittal Galaţi a inaugurat o staţie de apă demineralizată

Elena Deacu
Companii #Bunuri Industriale / 25 mai 2015

ArcelorMittal Galaţi a inaugurat noua staţie de apă demineralizată, de ultimă generaţie, investiţie în valoare de 4,75 milioane de euro, ce este o colaborare între ArcelorMittal Galaţi şi Nalco - Ecolab, o companie specializată, care va opera echipamentul.

"Noul echipament ne permite să ne consolidăm independenţa în asigurarea materiilor prime necesare operaţiunilor noastre", a declarat Bruno Ribo, Director General al ArcelorMittal Galaţi. "De asemenea, investiţia va contribui la scăderea costurilor de producţie, având un impact pozitiv asupra operaţiunilor şi proceselor noastre tehnologice, sprijinind, astfel, creşterea eficienţei Unităţii. Pe o piaţă internaţională foarte competitivă, unde activează companii care au costuri mai mici cu materiile prime, politica de reducere a costurilor asigură competitivitatea activităţii şi viitorul operaţiunilor noastre".

Staţia utilizează tehnologia de osmoză inversă şi cuprinde cinci unităţi operaţionale, care asigură un volum de apă demineralizată de 550 mc/oră, suficient pentru consumul curent.

Apa demineralizată este un fluid important pentru procesele tehnologice, utilizat la producerea aburului pentru turbosuflante şi pentru diverse procese la Convertizoare şi la Turnare Continuă (Oţelărie), precum şi la Decapare.

Investiţia face parte din Proiectul "Energize" al ArcelorMittal Europe, care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15%, în următorii cinci ani, de la momentul implementării. Planul de acţiune acoperă o gamă largă de domenii, de la echipamente şi procese energo-intensive, până la activităţi de birou şi implică întreaga organizaţie: sectorul operaţional, de mentenanţă, investiţii şi achiziţii.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie.

În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone, iar producţia de minereu de fier a fost de 63,98 milioane de tone.

ArcelorMittal este cotat la bursele din New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MT), Luxemburg (MT) şi la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia (MTS).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb