Armata israeliană a intensificat atacurile asupra Gaza

S.B.
Internaţional / 14 mai 2021

Armata israeliană a intensificat atacurile asupra Gaza

Armata israeliană a intensificat atacurile asupra Gaza, pe măsură ce militanţii palestinieni continuă să lanseze rachete în Israel, vineri, când conflictul a intrat în a cincea zi, informează news.ro.

Forţe israeliene terestre şi aeriene sunt implicate în atacuri, vineri, dar nu au pătruns în Fâşia Gaza.

Un reporter BBC a transmis că peste noapte au avut loc bombardamente care au implicat canoniere, avioane de luptă şi elicoptere.

Între timp, grupuri de evrei şi de arabi israelieni s-au confruntat în Israel, astfel că preşedintele a avertizat cu privire la un război civil.

Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a comandat o "consolidare masivă" a forţelor de securitate pentru a opri revoltele interne în timpul cărora au fost arestate peste 400 de persoane.

Într-un comunicat emis vineri dimineaţă, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus că operaţiunea militară israeliană împotriva militanţilor palestinieni din Gaza va continua atâta timp cât este necesar. El a declarat că Hamas, gruparea islamistă care conduce Gaza, va plăti un preţ mare.

Un purtător de cuvânt al Hamas a precizat că gruparea este gata să înveţe armata israeliană "lecţii dure" dacă va decide să meargă înainte cu o incursiune terestră.

Violenţele de săptămâna aceasta din zonă sunt cele mai grave din 2014. Ele au fost alimentate, iniţial, de săptămâni de tensiuni israeliano-palestiniene în Ierusalimul de Est, care au dus la ciocniri între musulmani şi evrei.

La scurt timp după comunicatul transmis de Netanyahu, înregistrări video au arătat explozii care luminau cerul deasupra Gaza City. Au urmat baraje de rachete din Gaza, iar potrivit informaţiilor au fost atacate, între altele, oraşele israeliene Ashkelon, Ashdod, Beersheba şi Yavne.

Câteva ore mai devreme, armata israeliană a trimis 7.000 de rezervişti, trupe şi tancuri în apropiere de graniţa cu Gaza.

Armata israeliană a spus că ofensiva terestră în Gaza reprezintă o opţiune, însă o decizie urmează să fie luată în acest sens.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a făcut apel la o "imediată" încetare a ostilităţilor. Solicitarea lui se alătură celor făcute de alţi diplomaţi, dar care nu au fost luate în seamă de liderii israelieni şi palestinieni privind un acord de încetare a focului.

Cel puţin 103 palestinieni au fost ucişi în ultimele patru zile, inclusiv 27 de copii, şi mai mult de 580, răniţi, potrivit oficialilor din Gaza, care au spus că mulţi civili au murit.

Israelul a punctat că zeci de oameni dintre cei ucişi în Gaza au fost militanţi şi că unele decese au fost provocate de rachetele lansate greşit din Gaza.

Cel puţin şapte oameni din Israel, între care un copil, au murit în timpul violenţelor.

Un oficial al Hamas a spus că gruparea e pregătită pentru un acord reciproc de încetare a focului dacă Israelul va fi presat de comunitatea internaţională să oprească acţiunile militare la disputata moschee al-Aqsa din Ierusalim.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Hilda Zilberman, a transmis că Israelul nu caută un astfel de acord acum.

Luptele dintre Israel şi Hamas au fost declanşate de confruntări violente, în weekendul trecut, între palestinieni şi poliţia israeliană la complexul sfânt din Ierusalimul de Est.

Tensiunile au crescut din cauza unei posibile evacuări a palestinienilor de pe teritoriul revendicat de evrei.

Israelul ocupă Ierusalimul de Est de la războiul din 1967 şi consideră că întreg oraşul este capitala sa, deşi acest lucru nu este recunoscut de mare parte din comunitatea internaţională. Palestinienii revendică Ierusalimul de Est ca viitoare capitală a unui stat independent la care speră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb