AURUL ESTE PE TUN! Exploatarea de la Roşia Montană, pregătită pentru 2016

Alexandra Crăciun
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 20 august 2013

Exploatarea de la Roşia Montană, pregătită pentru 2016

Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation.

Potrivit Mediafax, investitorul canadian va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration pentru începerea exploatării, document aflat încă în lucru.

Înţelegerea dintre Guvernul ţării noastre şi Gabriel Resources survine la scurt timp după ce proiectul aurifer a fost inclus în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă, lansat de curând.

La momentul respectiv, premierul Victor Ponta a declarat că reprezentanţii statului vor decide, în această toamnă, soarta proiectului privind exploatarea aurului de la Roşia Montană.

Astfel, dacă proiectul va respecta toate normele de mediu, ar putea fi deblocat, declara, luna trecută, Victor Ponta.

În timpul guvernării USL au fost aduse cele mai multe modificări proiectului aurifer de la Roşia Montană, existând unele voci care afirmă că până la încheirea mandatului de guvernare, Victor Ponta doreşte deblocarea tuturor demersurilor astfel încât să înceapă explotarea aurului.

În plus, Guvernul a decis, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Coman Şova, care împărtăşeşte viziunea premierului privind deblocarea proiectului minier.

Astfel, Dan Şova ne declara, recent, că este de acord cu părerea premierului Victor Ponta, privind deblocarea proiectului aurifer, în condiţiile în care sunt respectate normele de mediu.

Domnia sa va prelua noua companie, "Minvest Roşia Montană", rezultată din divizarea şi reorganizarea societăţii de stat, Minvest Deva care deţine 19,31% din acţiunile de la Roşia Montană Gold Corporation.

Potrivit declaraţiilor ministrului Şova, noua companie este în curs de înfiinţare, de acest lucru ocupându-se Ministerul Economiei.

Guvernanţii se răzgândesc de la an la an, în privinţa Roşiei Montană

Dacă anul trecut premierul se declara împotriva demarării proiectului aurifer, în prezent, părerea domniei sale înclină mai degrabă pentru începerea exploatării.

Astfel, premierul declara, anul trecut, că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.

Totodată, Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi a arătat că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.

Tot în acea perioadă, premierul a cerut în public, desecretizarea contractelor de la Roşia Montană.

"Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montană. Ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o nouă diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract. (...) După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel", afirma, anul trecut, premierul Ponta.

Declaraţiile domniei sale, însă, nu au devenit realitate nici până în prezent, contractele de la Roşia Montană Gold Coproration fiind, în continuare, confidenţiale.

Oficialii "Gabriel Resources" au răspuns, anul trecut, că vor permite desecretizarea licenţelor miniere doar dacă Guvernul va modifica legea, care, actualmente, statuează caracterul clasificat al unor astfel de date, urmând ca Parlamentul să decidă soarta proiectul de exploatare a aurului din Alba.

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Roşia Montană Gold Corporation este reprezentată în România de firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Petersen (NNDKP), firmă la care mama adoptivă a lui Dan Şova, Ana Diculescu-Şova, este senior partener.

Pe pagina de prezentare a doamnei Şova de pe avocatura.com, la capitolul "tranzacţii importante în care a fost implicată", regăsim, printre altele: "asistenţă juridică acordată companiei Roşia Montană Gold Corporation în toate litigiile derulate, cu privire la una dintre cele mai contestate investiţii realizate în vederea dezvoltării unui proiect de exploatare auriferă pe teritoriul României".

Ovidiu Tender, un apropiat al proiectului Roşia Montană, a declarat anul trecut că proiectul extragerii aurului de la Roşia Montană, iniţiat de Frank Timiş, este "super rentabil" şi va începe abia atunci când se va stabili cine trebuie să fie beneficiarul câştigurilor. Domnia sa aprecia la acea dată: "Roşia Montană a creat de 20 ani discuţii interminabile. Ar trebui, în primul rând, cunoscută realitatea, nu poveştile. Cunosc iniţiatorul acţiunii Roşia Montană, Frank Timiş, care a încercat prin acest proiect redarea în circuitul economic a unei activităţi care părea moartă, având în vedere previziunea creşterii preţului aurului. Pe atunci era un nimeni, iar cei mari din domeniu au vrut să-i ia găina. Afacerea este rentabilă. Problema este cine este beneficiarul acestui câştig. Probabil se va stabili cine trebuie să câştige şi atunci se va da drumul proiectului".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ma bucur ca incepe odata ca daca stateam pana la sfantu asteapta nu rezolvam nimic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb