Avem amenajat doar jumătate din potenţialul hidroenergetic

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 februarie 2010

Investiţiile în producţia hidro de energie electrică trebuie să continue, mai ales că România nu a amenajat decât 50% din propriul potenţial hidroenergetic, a declarat directorul general adjunct al Hidroelectrica, Traian Oprea, citat de Agerpres.

"Dacă în 2003, Hidroelectrica făcea investiţii de 30-40 milioane de euro, din 2005 compania a făcut constant investiţii anuale de peste 300 milioane de euro", a subliniat domnia sa.

Traian Oprea a mai subliniat că, pe plan mondial, există o explozie de investiţii în energie regenerabilă, cu care România trebuie să ţină pasul. Statul trebuie să hotărască să facă investiţii în amenajarea de noi hidrocentrale, a explicat directorul general adjunct al Hidroelectrica, care a estimat că s-ar putea recurge la concesiuni pe bază de parteneriat.

"Este vorba de opt lucrări mai mari hidroenergetice, care se află pe Olt, Siret, Siriu, Strei. Acest parteneriat public privat va fi poate cea mai bună soluţie, pentru că sunt foarte mulţi doritori să investească în energie", afirmă domnul Oprea.

Studiile făcute pentru viitoarele companii energetice - Electra şi Hidroenergetica - au dus la concluzia că preţul coşului de energie produs de cele două companii din surse mixte va fi de circa 42-43 de euro/MWh.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb