Creşterea suprafeţelor de teren agricol irigate este, în prezent, o măsură urgentă care trebuie aplicată, în condiţiile de secetă extremă anunţată, a declarat, ieri, Cristian Hera, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Domnia sa a precizat: "În 2009, avem 760.000 hectare de teren agricol irigabil, mult mai mult decât în 2008, dar extrem de puţin faţă de 3,2 milioane hectare cât aveam înainte de 1990. Irigaţiile rămân singura şansă pentru culturile de floarea soarelui, grâu, plante furajere. Lipsa acestor plante furajere verzi duce, de altfel, şi la pierderi în sectorul zootehnic". Potrivit Agerpres, pentru 2009, dar şi pentru următorii ani, zonele cele mai afectate de secetă şi de deşertificare rămân Dobrogea şi Bărăganul.
Ion Sandu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Meteorologie a spus: "Statisticile arată că, în Dobrogea, în 97% din ultimii 30 de ani, am avut secetă. La fel va fi şi în 2009. În restul ţării, mai puţin sudul Olteniei şi Munteniei, în 2009, precipitaţiile rămân în limitele normale, dar asta nu înseamnă că nu se vor înregistra perioade de secetă, deoarece cantităţile de precipitaţii acţionează şi în funcţie de tipul solului. Cu toate acestea, România este din punct de vedere al fenomenelor meteorologice înaintea unor ţări precum Spania, Portugalia şi Italia în ceea ce priveşte starea agriculturii în funcţie de cantitatea de apă din sol". În acest context, reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice au apreciat ca absolut necesare mărirea fondurilor destinate cercetării silvice.
Cristian Hera susţine: "România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a beneficiat în ultimii ani de fonduri pentru cercetarea agricolă. În prezent dispunem de 260 milioane lei pentru întreaga cercetare românească, sumă care va trebui să crească treptat. Avem nevoie de rezultate rapide pentru reconstrucţia cercetării agricole în România. Zestrea genetică extraordinară a solului trebuie completată cu rezultate noi ale cercetării pentru modificarea şi aclimatizarea de noi specii de plante care să reziste în condiţiile de secetă extremă anunţate". Cu prilejul conferinţei cu tema "Schimbările climatice globale - Reducerea impactului în agricultură", specialiştii au precizat că se iau măsuri ferme pentru combaterea vulnerabilităţii faţă de intensitatea şi frecvenţa extremelor climatice precum secetă, inundaţii, valuri de căldură.