AVERTISMENT STANDARD & POOR"S: Rostogolirea datoriilor Greciei va fi considerată default selectiv

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iulie 2011

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s (S&P) a avertizat, ieri, că rostogolirea datoriilor Greciei cu implicarea creditorilor privaţi va fi considerată default selectiv (incapacitate de plată), ceea ce va complica obţinerea celui de-al doilea pachet de salvare de la creditorii internaţionali.

Potrivit S&P, propunerile Franţei pentru rostogolirea obligaţiunilor de stat ale Greciei care vor ajunge la maturitate până în 2014 ar implica pierderi pentru creditorii privaţi.

"În situaţia în care oricare dintre opţiuni ar fi implementată în forma actuală, fără noi modificări, vom considera, probabil, că reprezintă intrarea în default, potrivit criteriilor noastre. În acest caz, vom reduce ratingul Greciei la < selective default >, indicând că statul a restructurat practic o parte din obligaţiuni", a anunţat S&P.

Declaraţia agenţiei a venit la mai puţin de 48 de ore după ce miniştrii de finanţe din zona euro au aprobat eliberarea a 8,7 miliarde euro din cea de-a cincea tranşă a împrumutului pe care Grecia l-a obţinut anul trecut, de la UE şi FMI.

Totodată, oficialii UE discută pe marginea acordării unui nou pachet de asistenţă financiară Greciei, de circa 100 de miliarde euro, dar termenii şi condiţiile vor include acorduri voluntare cu băncile pentru extinderea scadenţelor obligaţiunilor.

În urma anunţului S&P, euro s-a depreciat uşor faţă de dolar. La New York, moneda unică a avut un curs de 1,4520 dolari la ora 10.32, cu 0,04% mai mic decât vineri.

La finele lunii trecute, S&P a redus ratingul Greciei la "CCC", cel mai slab calificativ atribuit unei ţări. S&P a avertizat că orice formă de restructurare a datoriilor guvernului de la Atena va constitui default (intrare în incapacitate de plată).

Băncile din Grecia nu vor fi distruse de un "default selectiv" în cazul rostogolirii datoriilor ţării, dacă acest proces va fi realizat rapid, au declarat bancherii eleni, citaţi de agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Dar, aceştia spun că, în situaţia în care agenţiile de evaluare menţin Grecia la nivelul default, va trebui realizat un acord cu BCE pentru asigurarea finanţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb