Avocatul Poporului s-a sesizat în problematica tratamentului hepatitei C

Adina Lateş
Miscellanea / 21 martie 2016

Avocatul Poporului s-a sesizat din nou în problematica tratamentului hepatitei C, după ce a întreprins demersuri aproximativ un an, pentru ca programul "interferon free" să poată fi aplicat şi în România.

"Noul demers al Avocatului Poporului vine ca urmare a primirii, în ultima perioadă, a unor sesizări privind: refuzul sau tăcerea autorităţilor în drept privind posibilitatea de a aplica pe viitor tratarea hepatitei C prin metoda 'interferon free' şi la fibroză F2 şi F3; rezultate contradictorii apărute - chiar la interval de câteva luni - între analizele făcute contra cost la aceleaşi laboratoare sau la laboratoare diferite - analize care confirmau existenţa hepatitei C cu fibroză severă - F4 şi analizele gratuite - făcute pe bază de voucher în cadrul programului, la care analizele au ieşit în parametri care nu mai confirmau existenţa fibrozei severe - F4; lipsa unor tratamente moderne - aplicate deja în spaţiul Uniunii Europene, privind tratarea bolnavilor de ciroză în formă gravă", se arată într-un comunicat, citat de Agerpres.

Avocatul Poporului atrage atenţia cu privire la condiţiile de acces la tratamentul "interferon free".

"Din informaţiile existente la nivel de domeniu de activitate (obţinute doar cu caracter neoficial de la spitalele care aplică în prezent acest tratament), fiind un program experimental (pentru prima dată s-au semnat contractele cu furnizorii de medicamente având inclusă clauza cost/volum/rezultat) cu o durată de 3 la 6 luni de tratament (şi relativ scump - cca. 20.000 euro/pacient în România), ar rezulta că abia după scurgerea acestei perioade de timp s-ar putea propune şi posibil face modificări privind condiţiile de acces la tratamentul 'interferon free' (informaţie confirmată la nivel declarativ şi de preşedintele demisionar al CNAS într-o recentă emisiune TV privind o posibilă extindere a aplicării tratamentului cu "interferon free" şi la hepatita C fibroză F3, din toamna anului 2016)", se precizează în comunicatul transmis de Avocatul Poporului.

În iulie 2015, Avocatul Poporului a emis o recomandare către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin care cere urgentarea procedurilor de încheiere a contractului între unul dintre deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a noului produs privind tratarea hepatitei C şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile legii.

Avocatul Poporului semnala, la acea dată, că pe adresa instituţiei s-au primit aproximativ 40 de petiţii (începând cu luna ianuarie 2015) cu un conţinut asemănător, în care se reclama lipsa de reacţie a autorităţilor române cu privire la introducerea noilor terapii privind tratarea hepatitei C.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb