BAZÂNDU-SE PE PROGNOZELE MARI PRIVIND PRODUCŢIA DE CEREALE:  Baciu, LAPAR: "Traderii de cereale au cam vândut blana ursului din pădure"

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 1 iulie 2014

Baciu, LAPAR: "Traderii de cereale au cam vândut blana ursului din pădure"

Previziunile privind producţia de cereale din ţara noastră, tot mai mult sub semnul întrebării

ODA a redus estimările privind România şi Bulgaria

ASAS: "Campania de seceriş va fi întârziată în mai multe zone din ţară"

Comercianţii de cereale de pe piaţa locală ar putea "să fi vândut blana ursului din pădure", încheind contracte futures pentru livrări de cereale, bazându-se pe prognozele mari înaintate în ultima vreme, ne-a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR. "Traderii au încheiat deja contracte pentru livrări pe care trebuie să le onoreze, însă cantitatea şi calitatea recoltei cereale s-ar putea să îi pună în dificultate" ne-a declarat domnia sa.

Laurenţiu Baciu ne-a spus că, săptămâna trecută, a avut loc o primă întâlnire a tuturor actorilor din lanţul cerealier, cu ocazia căreia fermierii le-au prezentat traderilor starea recoltelor, care au fost afectate în diferite grade de fenomenele meteorologice din ultima lună şi au încercat să le demonstreze că preţurile practicate la achiziţia cerealelor pe piaţa locală sunt mai mici faţă de cele din piaţa europeană, în condiţii similare de cost al producţiei. "Comercianţii de cereale au fost surprinşi de cât de bine suntem informaţi cu privire la felul cum funcţionează piaţa şi au decis să continuăm negocierile", a precizat domnia sa.

Grindina şi ploile din ultima vreme din ţara noastră reduc estimările privind producţia de cereale din acest an, după ce, la începutul lunii, specialişti şi actori din sector se întreceau în prognoze privind creşterea cantităţii de grâu recoltate. La sfârşitul săptămânii trecute, experţi citaţi de presa europeană, au relatat că principalele ţări cultivatoare de grâu din Europa de Vest sunt încă în cursa pentru producţii mari anul acesta, dar că recoltele de grâu din ţara noastră şi Bulgaria ar putea avea randamente mai mici sau mai slabe calitativ din cauza ploilor abundente.

În acest sens, Paul Gaffet, din cadrul companiei private de consultanţă agricolă Offre& Demande Agricole (ODA), a precizat: "Încă ne aşteptăm la o producţie foarte bună în Uniunea Europeană, de 139,5 milioane de tone, cea mai mare din 2008. Estimările erau chiar mai mari, dar am redus prognozele pentru România şi Bulgaria". Declaraţiile reprezentantului ODA sunt mai precaute decât estimările înaintate până acum de Coceral, Alfred Toepfer sau Strategie Grains. Recent, organizaţia traderilor europeni, Coceral, şi-a revizuit, în creştere, prognoza privind producţia de grâu din ţara noastră, până la 8,692 milioane de tone, depăşind-o pe cea făcută de traderul german Alfred Toepfer, de 8,26 milioane de tone.

Ziarul BURSA a relatat încă de la începutul ploilor îngrijorările fermierilor privind calitatea producţiei de grâu şi întârzierea secerişului pe acest fond. Potrivit lui Laurenţiu Baciu pagubele aduse de ploi sunt deocamdată greu de cuantificat exact. Totodată domnia sa speră ca lucrările de seceriş să înceapă în toată ţara în zece zile. În mod normal campania de recoltare la grâu ar trebui să înceapă săptămâna aceasta, însă lucrările vor fi probabil amânate în cele mai multe zone ale ţării din cauza ploilor, cu excepţia celor afectate de secetă cum ar fi nord-vestul ţării, susţin reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" (ASAS). Aceştia ne-au mai spus că producţiile de orz şi rapiţă sunt cele mai expuse unor pierderi considerabile, urmate de cele de grâu, deoarece culturile se pot scutura sau încolţi înainte ca fermierii să se apuce de secerat. Pe lângă acest lucru, se pare că fermierii se confruntă şi cu tot felul de dăunători, de la boli ale plantelor cum ar fi rugina, la animale care pot afecta starea culturilor cum ar fi rozătoare sau şerpi.

La finalul săptămânii trecute, International Grains Council (IGC) şi-a majorat estimările privind recoltele de cereale la nivel mondial, cele de grâu fiind estimate la 699 milioane de tone. Cu toate acestea, IGC susţine că randamentele medii globale estimate pentru acest an la grâu sunt mai mici decât cele de anul trecut.

La nivel global, IGC se aşteaptă ca cererea de aprovizionare să fie echilibrată cu stocuri în uşoară creştere. În ciuda creşterii previziunilor, IGC atenţionează că exporturile vor fi mai reduse decât media. De asemenea, potrivit acestora, datorită previziunilor mari privind producţia de grâu şi îngrijorărilor privind scăderea cererii, luna iunie a fost caracterizată de presiune asupra preţurilor globale de export comparativ cu luna mai, în cazul grâului indicele IGC GOI (indice de preţ) fiind de -5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb