Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, ieri, că este "total împotriva" eliminării cotei unice. Oficialul a precizat că nu a auzit în cadrul Guvernului că s-ar discuta această măsură. "Ministerul Finanţelor ar trebui nu numai să ne spună de unde să tăiem şi ar trebui să colecteze taxele existente până la un nivel cât mai apropiat de 100% şi abia atunci am putea vorbi despre introducerea unor taxe noi", a afirmat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.
În context, ministrul Berceanu a precizat că pentru a relansa economia şi pentru a stimula investiţiile este necesar ca în următorii ani deficitul bugetar să fie majorat. În cadrul discuţiilor cu FMI, ministrul a mai spus că va solicita ca un procent de 0,4-0,5% să fie alocat investiţiilor deja pornite de către minister, printre care şi Autostrada Soarelui. Radu Berceanu a mai afirmat că ministerul pe care îl conduce dispune de fondurile necesare realizării investiţiilor, dar că nu le poate cheltui din cauză că asta ar creşte deficitul bugetar.