BISTRIŢA-NĂSĂUD:  Noul prefect al judeţului, Ovidiu Frenţ, instalat oficial în funcţie

Ioana Dogaru
Politică / 20 februarie 2016

Noul prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, care până săptămâna trecută a îndeplinit funcţia de subprefect, a fost instalat sâmbătă, oficial, în noua demnitate, în prezenţa subsecretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Viorel Dosaru, transmite Agerpres.

La ceremonie au fost prezenţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, viceprimarul Bistriţei, George Avram, şi senatorul PSD Ioan Deneş.

Ovidiu Frenţ a preluat mandatul de la fostul prefect - Ioan Ţintean, care a fost instalat în decembrie 2012 şi care va reveni pe poziţia de şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.

Frenţ a devenit, astfel, al 13-lea prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud de după Revoluţie.

"Pentru unii, numirea mea a fost o surpriză, cu cele două subdiviziuni: plăcută sau mai puţin plăcută; pentru alţii a fost ceva previzibil. Pot să vă spun că pentru mine este o etapă a unui drum care a început în 2009, când în luna martie am fost numit pentru prima oară în funcţia de subprefect (...). Am constatat că este un sistem bazat pe reguli foarte stricte, în care schimbările sunt foarte greu de făcut. (...) Deşi sunt reprezentantul Guvernului în judeţul Bistriţa-Năsăud, vă asigur că modul în care voi aplica politicile guvernamentale în acest judeţ vor purta amprenta mea personală, de bistriţean, şi că voi fi întotdeauna cu gândul la rezultatele acelor politici, cum să le personalizez pe specificul nostru local şi judeţean, în aşa fel încât să capete maximum de eficienţă", a declarat noul prefect.

Fostul prefect Ioan Ţintean i-a mulţumit lui Ovidiu Frenţ pentru colaborarea din ultimii trei ani, spunând că a descoperit în acesta "un coechipier surprinzător de bun".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb