BNR menţine dobânda de politică monetară la 8,75%

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 septembrie 2006

Analiza celor mai recente evoluţii ale indicatorilor macroeconomici relevă continuarea procesului de dezinflaţie - rata anuală a inflaţiei coborând la nivelul de 6,0 la sută în luna august 2006 faţă de aceeaşi perioa-dă a anului trecut - şi accelerarea creşterii economice pe fondul sporirii investiţiilor şi al menţinerii unei dinamici înalte a consumului, susţinute şi de expansiunea creditului.

Tendinţa de adâncire a deficitului de cont curent persistă, însă finanţarea acestuia prin intermediul investiţiilor străine directe s-a îmbunătăţit, ea situându-se la aproximativ 82,2 la sută în perioada ianuarie-iulie 2006 faţă de 77,3 la sută în aceeaşi perioadă a anului 2005.

Temperarea dinamicii preţurilor administrate şi a celor alimentare volatile, alături de conduita restrictivă a politicii monetare şi fiscale au contribuit la o accelerare a procesului de dezinflaţie în ultimele luni, ceea ce sugerează că la sfârşitul acestui an rata inflaţiei se va situa în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei de 5 la sută.

Deşi perspectivele inflaţiei pe termen scurt s-au îmbunătăţit, menţinerea excedentului de cerere pe fondul unor ritmuri înalte de creştere a consumului po-pulaţiei şi al anticipatei majorări a cheltuielilor bugetare în lunile următoare reclamă păstrarea unei conduite ferme a politicii monetare în vederea asigurării sustenabilităţii procesului de dezinflaţie pe termen mediu.

Pe baza datelor disponibile în prezent, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,75 % pe an şi continuarea exercitării unui control ferm al lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă.

Totodată, Consiliul de administraţie al BNR reiterează că va continua să monitorizeze cu maximă atenţie evoluţiile economice şi monetare astfel încât prin adecvarea instrumentelor sale să asigure îndeplinirea obiectivelor de dezinflaţie atât pentru acest an, dar şi pe termen mediu, cores-punzător ţintelor asumate de BNR (4,0 % +/- 1 punct procentual pentru 2007 şi 3,8 % +/- 1 punct procentual pentru 2008).

Consiliul de administraţie al BNR apreciază că succesul integrării României în Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2007 presupune continuarea implementării ferme a unui mix echilibrat de politici economice (monetare, fiscale, de venituri şi structurale) în vederea consolidării dezinflaţiei şi a îndeplinirii criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 10 noiembrie 2006, când va fi analizat noul raport trimes-trial asupra inflaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb