Uniunea Europeană (UE) ar putea anula perioada de tranziţie oferită Regatului Unit dacă neînţelegerile actuale nu vor fi rezolvate, a avertizat negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit The Independent.
Michael Barnier a declarat: "Ca să fiu sincer, dacă aceste neînţelegeri vor continua, e posibil să nu mai existe o perioadă de tranziţie. După cum am mai spus, avem foarte puţin timp la dispoziţie pentru a ajunge la un rezultat şi trebuie să discutăm viitoarea relaţie cât mai curând posibil".
Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu au căzut de acord asupra mai multor aspecte în ceea ce priveşte modul în care se va derula perioada de tranziţie: britanicii vor să aibă dreptul să conteste reguli noi impuse asupra lor în perioada respectivă, să impună restricţii asupra drepturilor cetăţenilor UE care au sosit în Regatul Unit în această perioadă şi posibilitatea să nu participe la anumite politici la nivel european, conform News.ro.
Barnier a adăugat: "Nu înţeleg poziţia Regatului Unit. Chiar ei au cerut această perioadă de tranziţie, iar şefii statelor membre au fost de acord în baza unor condiţii destul de logice. Pentru că Marea Britanie va face parte în continuare din piaţa unică de schimb şi din uniunea vamală, este de înţeles că ar trebui să păstrăm toate regulile şi supervizarea necesară pentru că miza este integritatea pieţei unice de schimb. Dacă aceste neînţelegeri vor persista, vom avea o problemă. Sper că se vor rezolva aceste aspecte în următoarea rundă de negocieri".