Brico Depot a finalizat transformarea magazinelor Bricostore preluate în 2013

Mirabela Vasile
Companii / 3 septembrie 2015

Grupul britanic de bricolaj Kingfisher a finalizat procesul de transformare în format propriu Brico Depot a celor 15 magazine Bricostore preluate în România în 2013 de la compania franceză Group Bresson, ultima dintre cele 15 unităţi, Brico Depot Băneasa, urmând să fie inaugurat vineri, informează un comunicat de presă.

Brico Depot Băneasa, cu o suprafaţă de 7.500 metri pătraţi, a rămas deschis pentru clienţii pe toată durata lucrărilor de transformare. Procesul de reamenajare a fost finalizat în 11 săptămâni.

Magazinul este structurat în trei zone principale, respectiv materiale de construcţii, renovarea locuinţei şi amenajări interioare.

Magazinul din Băneasa se adaugă celor trei unităţi deja operaţionale din Bucureşti.

Tot în această perioadă, Brico Depot lansează aplicatia mobilă gratuită pentru iOS şi Android - "Brico Depot".

Kingfisher a anunţat în aprilie 2013 că a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson, deţinută de familia Bresson, cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro în 2012.

Potrivit datelor publicate ulterior în raportările grupului, Kingfisher a plătit aproximativ 75 milioane euro pentru magazinele Bricostore din România. Grupul a informat, de asemenea, că ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.

Kingfisher este cel mai mare retailer european de produse pentru amenajarea locuinţelor şi al treilea la nivel mondial, potrivit datelor proprii, şi numără peste 1.134 de magazine în nouă ţări din Europa şi Asia. Principalele sale branduri sunt B&Q, Castorama, Brico Dépôt şi Screwfix.

Alţi retaileri de DiY activi pe piaţa românească sunt Ambient, bauMax, Dedeman, Hornbach, Leroy Merlin, Mr. Bricolage şi Praktiker.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb