Numai 28 de case de brokeraj înregistrează un bilanţ pozitiv în primele nouă luni ale anului, conform unui calcul estimativ făcut în redacţia ziarului BURSA.
Deşi unele "guri rele" au prezis, la începutul anului, că mai mult de jumătate din cele 69 de case de brokeraj vor ieşi din piaţă din cauza rulajelor în scădere de la Bursă, doar patru au abandonat, până acum, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul BVB.
Mai mult, un jucător nou, "City Invest", controlat de omul de afaceri Cătălin Chelu, şi-a făcut recent intrarea pe piaţă, intermediind, luna trecută, tranzacţii de 1.142 de lei (o sumă scăzută).
Numărul mare al caselor de brokeraj de pe piaţa autohtonă contras-tează puternic cu rulajele zilnice de la Bursă care, deşi în creştere faţă de anul trecut, nu sunt încă suficiente ca să asigure supravieţuirea tuturor celor 65 de intermediari rămaşi.
Potrivit calculelor noastre estimative, mai mult de jumătate dintre SSIF-uri adună lună de lună pierderi de zeci de mii de lei, nereuşind să îşi asigure necesarul de funcţionare dintr-o lună din comisionul aplicat tranzacţiilor.
Prin urmare, cum reuşesc cele mai multe case de brokeraj să nu-şi tragă încă obloanele, în condiţiile în care o mână de jucători, cei mai mulţi afiliaţi grupurilor bancare, acaparează grosul tranzacţiilor de la BVB?
Răzvan Paşol, preşedintele-director general al casei de brokeraj "Intercapital Invest", consideră că pe piaţa de capital autohtonă ar trebui să îşi desfăşoare activitatea maxim 30 de SSIF-uri, având în vedere rulajele de la BVB.
"M-am întrebat si eu cum de sunt atât de multe case de brokeraj la noi, dar nu pot să vă prezint decât nişte supoziţii. O posibilă explicaţie este că unele societăţi de intermediere au reuşit să îşi asigure resursele necesare şi din vânzarea acţiunilor BVB. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că multe dintre casele de brokeraj de la noi sunt mici, având costuri de operare reduse, astfel că acţionarii majoritari îşi permit, deocamdată, să le susţină financiar, întrucât mai au şi alte business-uri", a declarat Paşol, adăugând: "Râmâne de văzut dacă această abordare va mai dura, pentru că nimănui nu-i convine să susţină ceva care merge în pierdere la nesfârşit. Consider că, pe piaţa autohtonă, ar trebui să fie jumătate din casele de brokeraj care îşi des-făşoară acum activitatea. Uitaţi-vă, de exemplu, în Polonia, unde, pe o piaţă de zeci de ori mai mare decât a noastră, sunt circa 40-50 de case de brokeraj".
Listarea Bursei de Valori Bucureşti în vara acestui an a oferit o gură de oxigen brokerilor care aveau nevoie de lichidităţi, dându-le posibilitatea să îşi diminueze deţinerile la BVB mult mai repede decât înainte de cotarea societăţii, când erau nevoiţi să aştepte săptămâni la rând ca să îşi vândă din acţiuni. Titlurile BVB au devenit, în doar câteva luni, printre cele mai tranzacţionate de la Bursă, numărul acţionarilor crescând simultan de la circa 300, câţi erau înainte de listare, la aproximativ 800, potrivit declaraţiilor recente făcute de directorul general al Bursei.
Octavian Molnar, directorul general adjunct al casei de brokeraj "IFB Finwest" are un punct de vedere mai sentimental privind motivele pentru care cei mai mulţi brokeri se încăpăţânează să rămână pe o piaţă a cărei lichiditate zilnică este de doar câteva milioane de euro. Molnar atrage, însă, atenţia, că piaţa de capital autohtonă a mai traversat o perioadă similară cu cea de acum, în urma căreia numărul jucătorilor de pe piaţa brokerajului s-a înjumătăţit.
"Îmi este greu să înţeleg, poate că unii speră că piaţa îşi va reveni. Să nu uităm că piaţa de capital autohtonă a trecut prin momente dificile prin 1999-2000. Atunci erau 200 de brokeri pe piaţă, dar în scurt timp, până când piaţa şi-a revenit, numărul lor coborâse la 100. Consider că numărul SSIF-urilor active se va înjumătăţi din nou, însă în timp", a spus directorul "IFB Finwest".
Potrivit datelor de pe site-ul BVB, "BRD Groupe Societe Generale" a intermediat, în primele nouă luni ale anului, tranzacţii de circa 2,48 miliarde de lei. Pe locul al doilea în topul celor mai activi brokeri este "Raiffeisen Capital & Invest-ment" cu tranzacţii intermediate de 1,63 miliarde lei. Locul al treilea este ocupat de "KBC Securities", cu tranzacţii de 1,2 miliarde de lei.
Cele mai active bănci de la Bursă vor să schimbe regulile pe piaţa de capital
În efectuarea calcului, am luat în considerare un comision de 1% la tranzacţiile medii lunare din acest an pentru fiecare broker şi o valoare de 100.000 de lei a cheltuielilor totale ale unui intermediar, cifre estimative potrivit unor brokeri.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Eu ii vad în data de 07.10.2010, 01:42)
Si Molnar e pe cale sa se injumatateasca. Probabil cu Broker Cluj. Nu se simte prea bine nici el.Fiindca o sa ii fure tranzactiile investitorii straini. Probabil cei straini de strategia lui si a grupului Farmache -Tepes.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Uff ce broker mai eram în data de 07.10.2010, 02:46)
Pasol are dreptate. Cel mai elocvent exemplu e Tepes. A vindut si el.Ca asa mult tine la BVB, de nu mai poate de dragul ei.Broker Cluj care are reprezentant in CA a BVB a vandut. Alpha Bank a vindut chiar printre primii, pentru a da un semnal pozitiv.Daca presedintele BVB a decis sa vanda actiunile detinute de SSIF-ul la care e presedinte...e de bine ...nu?
Mor de curiozitate sa stiu ce trebuie sa fie in sufletul baietilor din aripa Farmache-Tepes care nu au vandut.Cred ca au ramas cu buzele umflate. Si nu de la colagen...
1.2. banci (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de adi în data de 07.10.2010, 09:40)
bancile vor acapara si aceasta piata..asa cum au facut-o cu intreaga tara dealtfel. doar ele vor ramane.bine, piata asta trebuie sa produca bani ca sa le trezeasca atentia.