Bursele din Europa nu părăsesc trendul ascendent

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 iulie 2009

Bursele din Europa nu părăsesc trendul ascendent

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut şi ieri, după ce "ASML Holding" NV a anticipat că vânzările sale vor creşte în acest trimestru.

Titlurile ASML, cel mai mare producător european de echipamente pentru semiconductori, au crescut cu 3,3%, la 16,30 euro. Compania olandeză estimează că vânzările sale vor creşte la circa 450 milioane de euro (630 milioane de dolari) în acest trimestru, de la 277 milioane de euro în trimestrul al doilea, în condiţiile în care clienţii îşi reiau investiţiile.

Titlurile "STMicroelectronics" NV, cel mai mare producător de cipuri din Europa, au urcat cu 6,7%, la 5,49 euro. Acţiunile "Infineon Technologies" AG, numărul doi european în domeniu, au câştigat 4,7%, afişând un curs de 3,03 euro.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au crescut cu 4,1%, la 2.103 pence, datorită ascensiunii preţului cuprului.

Titlurile "Alcatel-Lucent" SA, cel mai mare producător mondial de reţele de telefonie fixă, au crescut cu 8,9%, la 1,72 euro. "Bank of America" Corp. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei franco-americane: "buy", de la "oversold".

Titlurile "Alstom" SA, cel mai mare producător mondial de trenuri, au urcat cu 3,7%, la 42,68 euro. "Morgan Stanley" a modificat în sens pozitiv ratingul acţiunilor companiei franceze: "overweight", de la "equal-weight".

Acţiunile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Europa, au crescut cu 3%, la 237,89 euro. Potrivit cifrelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din Europa, vânzările de autoturisme noi au crescut cu 2,4% pe piaţa din Europa, în luna iunie 2009, la 1.461.859 de unităţi.

În plus, "Volkswagen" ar putea investi un miliard de dolari în expansiunea fabricii sale din Mexic, conform agenţiei Reuters.

Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător mondial de autoturisme de lux, au crescut cu 2,1%, la 28,69 euro. Acţiunile "Daimler" AG, al doilea producător de profil din lume, au urcat cu 3%, la 27,25 euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,7%, la 4.311,95 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,8%, la 3.139,01, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,9%, la 4.871,73.

"Intel" ridică pieţele din SUA

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, după ce "Intel" Corp. a lansat estimări peste aşteptările analiştilor pentru cifra vânzărilor sale.

Titlurile "Intel", cel mai mare producător mondial de cipuri, au urcat cu 7,1%, la 18,02 dolari. Compania aşteaptă vânzări de 8,9 miliarde dolari pentru trimestrul al treilea, în timp ce analiştii preconizează 7,86 miliarde dolari.

Titlurile "Advanced Micro Devices" Inc., al doilea producător mondial de procesoare pentru computerele personale, au urcat cu 8,7%, la 3,86 dolari. Acţiunile "Dell" Inc., al doilea producător mondial de PC-uri, au crescut cu 1,3%, la 12,13 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 1,2%, la 916,63 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,1%, la 8.448,44, Nasdaq Composite - cu 1,6%, la 1.829,23.

Creşteri şi în Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, în baza estimărilor lansate de "Intel". Acţiunile "Samsung Electronics" Co., al doilea producător mondial de semiconductori (după compania americană "Intel"), au urcat cu 5,1%, la 666.000 woni, pe fondul optimismului legat de redresarea cererii de computere. "Macquarie Group" Ltd. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei sud-coreene: "outperform", de la "underperform", şi a majorat estimarea pentru preţul acestor titluri - 840.000 woni, de la 500.000 woni.

Titlurile "Advantest" Corp., cel mai mare producător mondial de testere pentru cipurile de memorie, au crescut cu 1,5%, la 1.741 yeni. Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri la comandă, au câştigat 2,1%, ajungând la 53,60 dolari taiwanezi.

Titlurile "Air China" Ltd., cel mai mare operator mondial de transport aerian, după valoarea de piaţă, au crescut cu 7,8% pe piaţa din Hong Kong, la 4,27 dolari HK. Compania aşteaptă ca profitul său să crească cu peste 50% în primul semestru faţă de nivelul consemnat anul trecut: 1,3 miliarde yuani (190 milioane dolari).

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 2%, la 50,08 dolari australieni, ca urmare a ascensiunii preţului metalelor de bază. Acţiunile "Fortescue Metals Group" Ltd., al treilea exportator aus­tralian de minereu de fier, au crescut cu 6,4%, la 3,83 dolari australieni. Conducerea companiei afirmă că producţia sa de minereu de fier a crescut cu 8% în trimestrul al doilea şi aşteaptă ca redresarea cererii de oţel din China să continue în semestrul început luna aceasta.

Titlurile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare distribuitor de cupru din China, au câştigat 6,4%, stabilind un curs de 13,30 dolari HK.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a crescut cu 2,6% la 1.420,86 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 2,1%, la 18.258,66, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1,5%, la 3.924,50.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb