BURSELE DIN LUME Bursele europene au avut, anul acesta, cea mai slabă lună ianuarie din 2010

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 februarie 2014

Bursele europene au avut, anul acesta, cea mai slabă lună ianuarie din 2010

Bursele europene au scăzut vineri, încheind cea mai slabă lună ianuarie din 2010 până în prezent, în condiţiile în care societăţi precum "Electrolux" AB sau "Vedanta Resources" Plc au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.

Titlurile producătorului suedez de electrocasnice "Electrolux", al doilea ca mărime la nivel mondial, au coborât cu 8,8%, la 139,20 coroane. Compania a raportat, pentru ultimul trimestru din 2103, un profit înainte de interese minoritare şi taxe de 1,22 miliarde coroane suedeze (187 milioane dolari), mai mic cu 23% decât în aceeaşi perioadă din 2012. Analiştii aşteptau un câştig de 1,38 miliarde coroane.

Titlurile companiei miniere britanice "Vedanta Resources" Plc au pierdut 3,6%, ajungând la 807,5 pence. "Vedanta" a anunţat declinul producţiei sale de cupru în Zambia: -24% în trimestrul al treilea, la 31.000 tone.

Acţiunile "Diageo" Plc, cel mai mare producător mondial de băuturi spirtoase, au scăzut cu 1,1%, la 1.800,5 pence. "Goldman Sachs Group" Inc. acordă calificativul "neutru" titlurilor companiei britanice după ce, anterior, îndemna la cumpărarea acestora.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au înregistrat un declin de 2,9%, la 36 de euro. "Barclays" Plc a redus ratingul acordat acţiunilor băncii: "equal weight", de la "overweight".

Acţiunile "Bankia" SA, bancă naţionalizată din Spania, au scăzut cu 1,5%, la 1,29 euro. Statul spaniol va lansa, săptămâna aceasta, în mod oficial, procedura de căutare a unui consultant pentru vânzarea deţinerii sale de 68% din "Bankia".

Titlurile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Europa, au pierdut 1,8%, ajungând la 12,01 euro. Societatea a dezminţit, vineri, informaţiile din presă potrivit cărora este interesată de preluarea pachetului rezidual de 10% din acţiunile companiei de telefonie "Hellenic Telecommunications Organization" (OTE), care se mai află în posesia statului grec.

Acţiunile producătorului francez de articole de lux "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA au crescut cu 8%, la 131,2 euro, în baza redresării vânzărilor sale în ultimul trimestru din 2013.

Titlurile "Banco Popolare" SC din Italia au urcat cu 0,4%, la 1,27 euro. "OTP Bank", cea mai mare bancă din Ungaria, a achiziţionat subsidiara croată a grupului "Banco Popolare", pentru 18,94 milioane de dolari.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 6.510,44 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.165,72, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 9.306,48.

Dezamăgire în SUA

Pe pieţele americane, acţiunile au scăzut vineri, din cauza rezultatelor dezamăgitoare anunţate de unele companii.

Titlurile "Amazon.com" Inc., cel mai mare retailer online din lume, au coborât cu 11%, la 358,69 dolari. Compania a obţinut un profit de 51 de cenţi/acţiune în ultimul trimestru din 2013, faţă de 69 de cenţi, cât aşteptau analiştii.

Acţiunile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare lanţ retail la nivel mondial, s-au depreciat cu 0,1%, la 74,68 dolari. Vremea deosebit de rece din SUA a afectat vânzările locale ale companiei în ultimele trei luni din 2013.

Titlurile "ExxonMobil" Corp., cel mai mare producător de petrol din lume, au consemnat un declin de 2%, la 92,16 dolari. Compania a raportat al treilea an consecutiv în care şi-a redus producţia: -1,5% în 2013, comparativ cu 2012.

Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,7%, la 1.782,59 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 15.698,85, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 4.103,88.

Declin în Japonia

Acţiunile de pe pieţele nipone au scăzut vineri, ca urmare a aprecierii yenului faţă de dolar.

Titlurile companiei auto "Honda Motor" Co. au coborât cu 0,3%, la 3.893 yeni, deşi aceasta a raportat un câştig net de 160,7 miliarde yeni (1,58 miliarde dolari) pentru intervalul octombrie-decembrie 2013, faţă de 77,4 miliarde yeni în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din lume, au consemnat un declin de 1,3%, la 5.922 yeni, iar cele ale producătorului de aparate foto "Nikon" Corp. - de 2,1%, la 1.769 yeni.

Titlurile "Toshiba" Corp., companie japoneză care produce de la reactoare nucleare la cipuri de memorie flash, s-au depreciat cu 7,5%, la 432 yeni. "Toshiba" a raportat, pentru cel de-al treilea trimestru fiscal (încheiat în 31 decembrie), un profit operaţional de 47,8 miliarde yeni (467 milioane de dolari), în timp ce analiştii estimau 72,5 miliarde yeni.

Acţiunile companiei australiene "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au scăzut cu 0,3%, la 36,57 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" - cu 0,2%, la 65,64 dolari australieni, ca urmare a declinului cotaţiilor metalelor.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,6%, la 14.914,53 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 0,04%, la 5.190. Bursele din Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, China şi Singapore au fost închise vineri, regiunea sărbătorind Anoul Nou Chinezesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb