BURSELE DIN LUME Bursele europene fluctuează

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 21 mai 2014

Bursele europene fluctuează

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi la profiturile companiilor.

Titlurile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă, s-au depreciat cu 4,9%, la 206,55 pence. Compania britanică anticipează declinul câştigurilor sale, anul acesta.

Acţiunile "Credit Suisse Group" AG, a doua mare bancă elveţiană, au urcat cu 0,8%, la 26,28 franci. Banca a recunoscut că şi-a ajutat clienţii americani să evite plata taxelor şi a fost de acord să plătească amenzi de 2,6 miliarde dolari.

Acţiunile "London Stock Exchange Group" Plc, operatorul Bursei de Valori din Londra (LSE), au crescut cu 1,2%, la 1.785 pence. LSE a confirmat, ieri, că a lansat negocieri exclusive cu "Northwestern Mutual Life Insurance" pentru cumpărarea deţinerii asiguratorului la societatea de administrare a activelor "Russell Investments".

Titlurile producătorului de aur "Kazakhmys" Plc s-au depreciat cu 0,4%, la 253 pence. Cererea mondială de aur a fost aproape neschimbată în primul trimestru din 2014, comparativ cu acelaşi interval din 2013, potrivit WGC.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,6%, la 6.802,61 puncte, SMI al Bursei din Zürich - cu 0,2%, la 8.630,85.

În SUA, acţiunile au scăzut în deschidere, după publicarea rezultatelor financiare de către retaileri precum "Staples" Inc. şi "Home Depot" Inc.

Titlurile "Staples", distribuitor de bunuri de larg consum, au coborât cu 10%, la 11,99 dolari, iar cele ale "Home Depot" - retailer de amenajări interioare, cu 1,1%, la 76,50 dolari.

La ora 09.40, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 1.883,62 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 16.481,59.

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul energiei.

Titlurile "Coal India" Ltd., producător indian de petrol, gaze naturale şi cărbune, deţinut de stat, au coborât cu 5,1%, la 369 rupii, iar cele ale companiei petroliere australiene "Santos" Ltd - cu 0,6%, la 13,95 dolari.

Acţiunile "AAC Technologies Holdings" Inc., furnizor de speakere pentru "Apple" Inc. din SUA, s-au depreciat cu 1,4% pe piaţa din Hong Kong, la 42,35 dolari australieni, după ce "Bank of America" Corp. a redus calificativul acestor titluri.

Acţiunile producătorului australian de vinuri "Treasury Wine Estates" Ltd. au câştigat 18%, ajungând la 4,80 dolari australieni, după ce compania a respins o ofertă de preluare de la firma de investiţii "KKR & Co". Aceasta din urmă a lansat, la data de 16 aprilie, o ofertă preliminară de 4,70 dolari în numerar, cu 27% peste cursul de închidere din ziua anterioară primirii propunerii.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,2% la 5.420,35 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,6%, la 22.834,68.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb