Bursele europene au fluctuat ieri, după ce Federal Reserve din SUA a decis, miercuri, să reducă programul de achiziţii de obligaţiuni. Pieţele au fost influenţate şi de rezultatele financiare anunţate de unele companii.
Titlurile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, au urcat cu 0,5%, la 6,41 euro. Banca a raportat un câştig net de 4,37 miliarde euro pentru 2013, aproape dublu comparativ cu 2012.
Acţiunile "Diageo" Plc, producător britanic de băuturi alcoolice, au scăzut cu 3,6%, la 1.841,50 pence. Compania a raportat un profit net de 1,60 miliarde lire sterline (2,65 miliarde dolari) pentru semestrul încheiat în 31 decembrie 2013, la vânzări de 5,93 miliarde lire, care au fost cu 1% mai mici decât în anul anterior.
Titlurile "Hennes & Mauritz" AB, distribuitor suedez de îmbrăcăminte, au consemnat un declin de 2,9%, la 279 coroane. Compania a anunţat, pentru trimestrul încheiat în 30 noiembrie 2013, un profit net de 5,61 miliarde coroane (869 milioane dolari), în timp ce analiştii aşteptau 6 miliarde coroane.
Acţiunile companiei franceze tehnologice "Dassault Systemes" au crescut cu 1,1%, la 89,25 euro. "Dassault Systemes" a decis să cumpere producătorul american de software ştiinţific "Accelrys" într-o tranzacţie în numerar care dă societăţii din San Diego o valoare de aproximativ 750 de milioane de dolari. "Dassault Systemes" vrea să-şi extindă portofoliul de produse.
Titlurile "National Bank of Greece" SA (NBG), cea mai mare bancă elenă, au câştigat 5,4%, ajungând la 3,33 euro. NBG analizează vânzarea fondului său de investiţii "NBGI Private Equity" Ltd., cu sediul în Londra, anunţă Bloomberg, citând surse anonime.
La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 6.553,57 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 4.185,31.
În SUA, acţiunile au urmat un curs pozitiv ieri, în deschidere, în baza rezultatelor financiare anunţate de companii, printre care şi "Facebook" Inc.
Titlurile "Facebook", compania care deţine reţeaua de socializare online cu acelaşi nume, au urcat cu 15,3%, la 61,72 dolari. Veniturile "Facebook" au crescut cu 63% în trimestrul al patrulea din 2013, la 2,59 de miliarde dolari, iar peste jumătate au fost obţinute din publicitatea prin dispozitive mobile. Analiştii anticipau vânzări de 2,35 de miliarde de dolari.
Acţiunile "Google" Inc., compania care deţine cel mai popular motor de căutare online, s-au apreciat cu 3,8%, la 1.149,44 dolari. "Lenovo Group" Ltd. din China, cel mai mare fabricant mondial de PC-uri, achiziţionează producătorul american de smartphone-uri "Motorola Mobility", de la "Google", plătind în schimb 2,91 miliarde dolari.
La ora 09.47, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,2%, la 15.774,61 puncte, Nasdaq Composite - cu 1,3%, la 4.103,56.
În Asia, acţiunile au scăzut după ce Federal Reserve a decis să taie stimulentele economice. O influenţă asupra regiunii a avut-o şi declinul industriei prelucrătoare din China.
Titlurile "Honda Motor" Co., companie auto japoneză care obţine 83% din vânzări în afara graniţelor, au coborât cu 2,5%, la 3.903 yeni.
Acţiunile "Fortescue Metals Group" Ltd., explorator australian de minereu de fier, au pierdut 1,3%, ajungând la 5,23 dolari australieni. Compania a raportat, pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, o producţie sub estimările analiştilor.
Titlurile "Hitachi Metals" Ltd., producător nipon de oţel, s-au apreciat cu 5,1%, la 1.600 yeni. Compania a raportat, pentru trimestrul al treilea din anul fiscal curent, un profit operaţional de 18 miliarde yeni, în timp ce analiştii anticipau 16 miliarde yeni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 2,4%, la 15.007,06 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,8%, la 5.188,06. Bursele din Coreea de Sud şi Taiwan au fost închise ieri, iar cele din Hong Kong şi Singapore şi-au încheiat programul mai devreme, în regiune sărbătorindu-se Anul Nou Chinezesc.