BURSELE DIN LUME Pieţele europene urcă în aşteptarea deciziei Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 20 septembrie 2016

Pieţele europene urcă în aşteptarea deciziei Fed

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urcat ieri, în aşteptarea reuniunii de politică monetară a băncii centrale americane (Fed), programată în această săptămână.

Titlurile companiei franceze de utilităţi "Engie" SA au crescut cu 1,1%, la 13,74 euro, deşi Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind facilităţile fiscale acordate acestei companii în Luxemburg.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă europeană, s-au apreciat cu 2,3%, la 579,50 pence. Apetitul chinezilor bogaţi pentru diversificarea bunurilor deţinute, în contextul deprecierii yuanului, a ajutat instituţiile financiare europene să-şi majoreze capitalul, respectiv să se protejeze de o nouă eventuală criză, conform Bloomberg.

Însă, titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au coborât cu 0,7%, la 11,90 euro. Analiştii au semnalat că poziţia de capital a creditorului german va fi erodată de costurile legale care se acumulează.

Acţiunile "Airbus Group" SE au pierdut 0,4%, atingând 52,38 euro. Directorul general al constructorului aeronautic european, Tom Enders, a refuzat ieri să excludă varianta unor restructurări de personal, ca răspuns la informaţiile apărute anterior în cotidianul Financial Times, potrivit cărora "Airbus" va anunţa un plan de restructurări.

La ora 16.22 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,3%, la 6.799,06 puncte, CAC 40 al celei din Paris - tot cu 1,3%, la 4.388,17.

În Statele Unite, acţiunile au urmat un curs pozitiv ieri, în deschidere, ca urmare a avansului cotaţiilor materiilor prime, respectiv în baza speculaţiilor potrivit cărora banca centrală (Fed) nu va modifica dobânda în această săptămână.

Titlurile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, s-au apreciat cu 0,4%, la 84,38 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Chevron" Corp., cu 0,8%, la 98,59 dolari.

Acţiunile producătorului de aur "Barrick Gold" Corp. au înregistrat un avans de 1,4%, la 17,59 dolari.

La ora 09.45, indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 18.214,50 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 5.261,90.

În Asia, acţiunile au crescut ieri, pe fondul avansului cotaţiilor petrolului.

Titlurile companiei petroliere australiene "Santos" Ltd. s-au apreciat cu 2,6%, la 3,57 dolari australieni, iar cele ale rivalului "BHP Billiton" Ltd. - cu 0,1%, la 20,11 dolari australieni.

Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co. au urcat cu 5,2%, la 182,50 dolari taiwanezi, iar cele ale "Foxconn Technology" Co. - cu 6,8%, la 89,20 dolari taiwanezi. Ambele companii sunt furnizori "Apple" Inc., iar avansul a venit pe fondul informaţiei potrivit căreia cererea pentru smartphone-ul iPhone 7 este peste aşteptări. Conform Economic Daily News, "Apple" i-a cerut companiei "Foxconn" să se pregătească să producă mai multe telefoane datorită vânzărilor mari.

Titlurile "Sunac China Holdings" Ltd. au câştigat 7,1% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 5,87 dolari HK. Dezvoltatorul imobiliar a anunţat că răscumpără proprietăţi de 13,8 miliarde de yuani (2,1 miliarde de dolari) de la "Legend Holdings" Corp.

Indicele Taiex al pieţei din Taipei a crescut cu 2,8%, la 9.152,88 puncte (cel mai mare avans din septembrie 2015), S&P/ASX 200 al celei din Sydney a scăzut cu 0,04%, la 5.294,76. Bursele din Japonia au fost închise (sărbătoare naţională).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb