BURSELE DIN LUME Sectorul auto european, afectat de temerile privind un război comercial

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 11 iunie 2018

Sectorul auto european, afectat de temerile privind un război comercial

Bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, investitorii având temeri de un viitor război comercial, înaintea des-făşurării, în weekend, a reuniunii G7 în Canada. Cel mai influenţat sector a fost al producătorilor auto.

Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), producător german de autoturisme de lux, s-au depreciat cu 0,5%, la 85,64 euro, la fel cele ale "Volkswagen" AG, care au ajuns la 161 euro.

Acţiunile grupului bancar german "Deutsche Bank" AG au scăzut cu 1,9%, la 9,58 euro. Banca, cea mai mare din Germania, a anunţat că preşedintele său este frecvent întrebat cu privire la o posibilă fuziune cu "Commerzbank" AG, dar cu toate acestea a dezminţit ideea că o astfel de tranzacţie ar putea să se materializeze pe termen scurt. În acest context, titlurile "Commerzbank", a doua mare bancă germană, au pierdut 2,1%, atingând 9,35 euro.

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) au coborât cu 0,9%, la 267,60 pence. Banca britanică intenţionează să răscumpere acţiuni proprii deţinute de guvernul de la Londra, dacă tranzacţia va fi aprobată de autoritatea de reglementare şi dacă astfel nu ar pune în pericol revenirea la acordarea de dividende către investitori.

Titlurile "Thyssenkrupp" AG, cel mai mare grup siderurgic din Germania, au consemnat un declin de 2,2%, la 23,40 euro. Compania examinează o ieşire totală sau parţială de pe segmentul operaţiunilor cu nave.

Acţiunile grupului aeronautic european "Airbus" SE au urcat cu 1,3%, la 100,90 euro. Tranzacţia prin care "Airbus" va achiziţiona o participaţie majoritară în "CSeries Aircraft Limited Partnership", divizia firmei canadiene "Bombardier" Inc. care produce şi vinde avioanele C-Series, va fi finalizată în data de 1 iulie, au anunţat cele două companii.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,3%, la 7.681,07 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,4%, la 12.766,55, CAC 40 al celei din Paris a urcat cu 0,03%, la 5.450,22.

SUA, în urcare

La New York, pieţele au crescut vineri, însă avansul a fost limitat în contextul tensiunilor generate de startul summitului G7.

Titlurile companiei auto "General Motors" Co. au urcat cu 0,6%, la 44,26 dolari, iar cele ale producătorului de electrocasnice "Whirlpool" Corp. - cu 0,3%, la 148,876 dolari.

Acţiunile grupului tehnonlogic "Apple" Inc. au scăzut cu 0,9%, la 191,70 dolari. Compania şi-a avertizat furnizorii de componente să se pregătească, în al doilea semes-tru al acestui an, pentru o scădere cu aproximativ 20% a comenzilor pentru piese destinate noilor telefoane iPhone, a informat, vineri, cotidianul financiar japonez Nikkei.

Titlurile "Alphabet" Inc., deţinătorul "Google", au coborât cu 0,2%, la 1.132,71 dolari. "Waymo", divizia specializată în automobile autonome a grupului "Alphabet", vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa, după lansarea acestora în Statele Unite, în acest an.

Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.779,03 punc-te, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 25.316,53, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 7.645,51.

Asia, în declin

În Asia, acţiunile au scăzut vineri, în aşteptarea reuniunii G7 care s-a desfăşurat în weekend.

Titlurile companiei auto japoneze "Honda Motor" Co. au scăzut cu 0,5%, la 3.517 yeni, în urma apariţiei informaţiei potrivit căreia aceasta a ajuns la un acord cu "General Motors" Co. din SUA pentru dezvoltarea în comun a bateriilor de generaţie viitoare pentru autoturismele electrice.

În acelaşi sector, acţiunile "Toyota Motor" Corp., exportator auto major din Japonia, au coborât cu 0,6%, la 7.480 yeni, pe fondul aprecierii monedei nipone.

Titlurile grupului minier internaţional "Rio Tinto" Ltd. au câştigat 0,7%, ajungând la 86,60 dolari australieni. Compania s-a angajat la un joint venture de 200 de milioane de yuani (41 de milioane de dolari australieni) cu societatea de stat "China Minmetals" Corp., în vederea explorării depozitelor de minerale din China.

Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător de cupru din China, au consemnat un declin de 0,9%, la 17,12 yuani.

Titlurile "Bubs Australia" Ltd., societate australiană cu operaţiuni în sectorul alimentelor ambalate, au urcat cu 6,3%, la 0,85 dolari aus-tralieni. "Bubs Australia" a realizat un acord pentru vânzarea produselor sale prin intermediul celei mai mari platforme de e-commerce din China, Alibaba.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,2%, la 6.045,18 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 0,6%, la 22.694,50, Shanghai Composite al pieţei din Shanghai - cu 1,4%, la 3.067,15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb