BVB Scăderi pe linie pentru indicii bursei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 mai 2019

Scăderi pe linie pentru indicii bursei

Rulaj de numai 31 milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a marcat un debut de săptămână negativ, cu toţi indicii în depreciere, în condiţiile în care pieţele externe au suferit preponderent scăderi după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat ca va creşte tarifele aplicate unor produse importate de Statele Unite din China de la 10% la 25%.

Rulajul a fost modest, de numai 31,54 milioane de lei, sub valoarea medie înregistrată de la începutul anului, de 39,4 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deal" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.

În raportul zilnic al societăţii, echipa casei de brokeraj Prime Transaction a notat: "Săptămâna debutează cu evoluţii descendente ale indicilor bursieri. Variaţiile au fost cuprinse între -0,33% pentru BET-NG şi -1,45% în cazul BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a ajuns la 6,6 milioane euro, din care aproape două milioane reprezintă tranzacţii cu obligaţiuni Unicredit. Din cadrul indicelui BET, două companii au închis şedinţa pe plus: OMV Petrom (SNP) +0,92% şi Conpet (COTE) +0,26%. La polul opus, cea mai mare scădere a fost cea a titlurilor Alro (ALR) -2,62%. Deprecieri de peste două procente am mai avut şi la Electrica (EL) -2,22% şi Fondul Proprietatea (FP) -2,05%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), care au încheiat ziua de tranzacţionare la preţul de 17,95 lei, în stagnare, pe fondul unei valori transferate de 4,29 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), a căror preţ de închidere din şedinţa de ieri a fost de 2,155 lei/titlu, în scădere cu 0,92%, valoarea tranzacţionată însumând 3,31 milioane de lei.

Acţiunile SNP au avansat până la 0,3835 lei, pe fondul unei valori transferate de 2,62 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a scăzut cu 0,74%, depreciere similară cu cea a indicelui compozit BET Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni ale bursei noastre.

Indicele BET­-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a avut un recul de 1,02%, în timp ce indicele BET­-XT, ce înglobează cele mai lichide 25 de titluri de la BVB a coborât cu 0,77%.

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Ves Sighişoara" (VESY): +7,56%

2. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +4,41%

3. "Rompetrol Well Services" (PTR): +4,35%

4. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +1,08%

5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +1,06%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "TMK - Artrom" (ART): -10,14%

2. "Condmag" (COMI): -6,67%

3. "Patria Bank" (PBK): -4,33%

4. "Ropharma" (RPH): -4,12%

5. "SIF Moldova" (SIF2): -2,83%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb