Care Românie? Care dezvoltare? Care strategie?

Sunt unul dintre cei mai statornici şi entuziaşti susţinători ai iniţiativei Conferinţelor Ziarului "BURSA". Într-o societate care a marginalizat aproape complet dezbaterea publică sistematică, civilizată şi cu miez a "problemelor cetăţii", nu de ieri de azi, ci de mai bine de trei sferturi de secol, înlocuind-o cu produse ideologice toxice, cu tăcerea adîncă, cu trăncăneala fără noimă sau cu răţoiala stridentă, exerciţiul realizat de "BURSA", ajuns la ediţia a VIII-a, păstrează valenţele unui act de pionerat şi, cumva, de "nesupunere civică".

Tema "Strategia de dezvoltare a României" este, de departe, favorita mea. În consecinţă, în fiecare an mă abţin şi nu mă pronunţ public asupra celor spuse de diferitele personalităţi publice adunate în perimetrul acestui eveniment public. Anul acesta, însă, am ajuns la capătul puterilor. Oameni buni, fraţilor şi fîrtaţilor, despre ce vorbim? Despre care Românie, despre ce fel de dezvoltare şi ale cui strategii?

Cu România este relativ simplu să ne înţelegem. Noţiunea trimite clar la o realitate politică şi juridică. La un subiect de drept, la o formă de organizare a instituţiilor statale şi, ca întreg, a Statului. România aceasta nu are nevoie de dezvoltare. Ca să asigure condiţiile necesare dezvoltării sociale, însă, ea trebuie reorganizată din temelii. Reconstruită din temelii.

Ne trebuie altfel de stat, altfel de instituţii ale lui, alte circuite şi descărcări funcţionale, alte criterii şi performanţe în selecţia şi soluţionarea problemelor publice, alte tipuri de relaţii contractuale între Stat şi Societate. Cele care operează acum reprezintă un amalgam disfuncţional atît de grav bolnav de incoerenţă, ineficienţă, corupţie, autoritarism, lipsă de aderenţă la problemele pe care ar trebui să le soluţioneze şi hiper-apetit pentru trecerea în sclavie a cetăţenilor săi, încît nici un om cu scaun la cap nu poate aştepta ca lucrurile să o ia vreodată în direcţia cea bună. Dimpotrivă! Acest stat se îndreaptă, fără prea mari ocolişuri şi cu paşi deloc ezitanţi, spre eşec şi disoluţie. Desigur, aşa zisa clasă politică a României, cei care profită azi (unii au profitat şi ieri!) şi vor mai profita şi mîine, de pe urma inconsistenţelor şi a slăbiciunilor statului nu vor să ştie, nici să audă măcar de subiectul acesta. Pentru ei, ceea ce este e mai mult decît suficient pentru a-şi realiza "aspiraţiile", "obiectivele" şi "nevoile". În rest...pereat mundus! Sau, "După noi Potopul!"

Cu "dezvoltarea" e ceva mai complicat. O să presupunem din capul locului, ca să nu complicăm lucrurile inutil, că este vorba despre dezvoltarea socială. La modul cel mai general, aceasta înseamnă creşterea complexităţii structurale a reţelelor şi modelelor de interacţiune socială, astfel încît, prin diferite mecanisme şi soluţii specifice, societatea în ansamblu să fie capabilă să soluţioneze probleme, să înlăture disfuncţii şi obstacole, să genereze şi să fructifice resurse şi oportunităţi sociale, să îşi asigure un grad rezonabil de apărare împotriva factorilor cu potenţial masiv şi imediat de destructurare, de la scurcircuite funcţional-acţionale, la violenţa armată exercitată asupra ei de un potenţial inamic sau încercări ostile, sistematice, de blocare a circuitelor ei vitale: economice, societale, de apărare etc. De cînd e lumea şi pămîntul, dezvoltarea socială are ca piloni: creşterea zestrei cognitiv-educaţionale de la o generaţie la alta, sporirea şi fructificarea cunoaşterii de tip ştiinţific, intensificarea şi/sau lărgirea ariei şi a complexităţii interacţiunilor şi a schimburilor economice, dezvoltarea infrastructurilor necesare mobilităţii sociale, de la cea fizică-transporturi, la cea profesional-ocupaţională şi de statut-prestigiu, asigurarea condiţiilor de muncă şi de interacţiune socială capabile să potenţeze şi să valorifice sănătatea şi "starea de bine" a oamenilor din societatea respectivă. Fără educaţie, ştiinţă, economie şi apărare, la cote eficiente, nici o societate nu se poate dezvolta pe termen lung. În România zilelor noastre, toate aceste elemente structurale ale dezvoltării sunt în regres accelerat, iar unele dintre ele stau să se prăbuşească, pur şi simplu. De unde, mă întorc şi întreb: despre ce fel de dezvoltare vorbim noi??? Poate, doar, despre "dezvoltarea" anomică a reţelelor de exploatare sclavagistă a unor categorii de cetăţeni cu risc mare de marginalizare, femei, copii şi tineri în primul rînd, poate despre lărgirea fără precedent a activităţilor din zonele gri şi negre ale economiei, poate despre creşterea complexităţii activităţilor şi interacţiunilor din sfera criminalităţii organizate etc. În sensul acesta, este adevărat, şi "tumorile sociale" se pot "dezvolta". Doar că rezultatul final al tuturor acţiunilor lor parazitar-distructive este, în cele din urmă, moartea organismului gazdă şi nu mai binele lui!

În sfîrşit, despre Strategie, aproape că nici nu mai are rost să vorbim. Cine să facă strategia şi pentru atingerea căror obiective? Iată două întrebări la care politica şi, mai larg, societatea României refuză să răspundă de trei decenii. Toate zbaterile fără conexiuni, cu orizont de azi pe mîine, o lege ici, o ordonanţă colo, mai demolăm o instituţie, mai schimbăm un ministru, mai promovăm o aşa zisă reformă, mai dăm la întors alta, promovată ieri sau alaltăieri, mai reducem masa monetară, mai dăm drumul la credit, abuziva declinare la viitor a unor verbe din aria lui "a face" în care excelează şi în care bălteşte politica din România de trei decenii şi mai bine, fără ca cetăţenii să îşi iasă din pepeni, din galoşi, din cizme sau măcar din comoditatea acceptării cu seninătate a oricărui nou rău, cu speranţa că ar putea fi un fel de bine, nu au cum să fie luate drept "strategie" şi nici nu au cum să îi ţină locul. Lucrurile sunt simple. Strategia este o modalitate de coordonare şi developare în plan spaţial, temporal, acţional şi volitiv-motivaţional, a unor resurse şi structuri de acţiune menite să se confrunte decisiv (pe viaţă şi pe moarte!) cu un inamic, a cărui voinţă şi acţiune ostile vrem să le supunem. Strategie înseamnă şi presupune confruntarea cu inamicul. Care sunt inamicii societăţii româneşti? Lăsaţi-l pe Putin şi pe alţii ca el! Să ne uităm în ograda noastră, e suficient. Eu aş zice că cei mai redutabili sunt: sărăcirea accentuată a zestrei cognitive şi educaţional-culturale, de la o generaţie la alta; sărăcia şi sărăcirea accentuată a unei părţi însemnate din populaţia României, în sensul lipsei mijloacelor material-financiare pentru auto-susţinere; prăbuşirea indicilor de sănătate; sărăcirea modelelor şi a eficienţei interacţiunilor şi activităţilor economice, mai ales datorită contracţiei masive a activităţilor de tip productiv cu potenţial tehnologic ridicat; subdezvoltarea masivă şi cronică a activităţilor şi instituţiilor de cercetare ştiinţifică, cu potenţial impact asupra dezvoltării economice; degradarea masivă şi subdezvoltarea principalelor infrastructuri din transport, precum şi a reţelelor de sustenanţă urbană. Lista poate desigur continua, dar cred că avem de unde alege. Să ne fixăm "un inamic" pe care să ne propunem să îl demolăm din temelii într-un război şi pentru asta să facem o Strategie! Este adevărat, încă nu este suficient pentru a duce lucrurile la bun sfîrşit. Strategiile nu se pun singure în mişcare, oricît de bune ar fi ele pe hîrtia-concept. Este nevoie de resurse, organizare, know-how, de executanţi şi de ofiţerii de comandă capabili, la toate nivelurile de acţiune, care să ducă lucrurile la bun sfîrşit! Dixit et salvavi....