Carnea, zahărul şi alcoolul - cele mai afectate sectoare ale industriei alimentare

Adina Mihăilă
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 20 august 2004

Sindicatele acuză: "În acest moment campania electorală este mai importantă decît salvarea industriei alimentare româneşti"

Ne putem aştepta în septembrie la ample manifestaţii de protest organizate de sindicatele din industria alimentară

Organismele statului manifestă dezinteres faţă de importanţa unor măsuri ce trebuiau luate pentru realizarea performanţelor în industria alimentară, în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, acuză Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA).

Dragoş Frumosu, preşedintele FNSIA ne-a declarat: "Dezinteresul faţă de agricultură şi industria românească manifestat din 1990 şi pînă în prezent a condus la distrugerea şi închiderea multor societăţi, la pierderea locurilor de muncă şi creşterea procentului de şomaj, la distrugerea materiei prime, la o evoluţie negativă a preţurilor produselor alimentare, care au devenit inaccesibile populaţiei, la încurajarea corupţiei şi evaziunii fiscale".

În acest moment trei domenii din industria alimentară românească sînt grav afectate, respectiv sectoarele carne, zahăr şi alcool, susţine domnul Frumosu. Reprezentantul sindicatelor acuză: "încercarea de a discuta cu ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în cursul adoptării unor măsuri stabilite împreună cu specialiştii patronatelor este amînată, determinîndu-ne să credem că în acest moment campania electorală este mai importantă decît salvarea industriei alimentare româneşti".

În absenţa unui dialog real, biroul executiv naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară va hotărî pentru luna septembrie, ample mişcări de stradă, pichetări ale organismelor implicate şi chiar blocarea unor puncte vamale din vestul ţării.

Sindicaliştii spun că majorările din ultima perioadă a preţurilor la carne se datorează în primul rînd faptului că în ţara noastră sectorul de creştere a porcilor nu este încurajat, sector care să conducă la repopularea fermelor, la creşterea numărului de capete şi la menţinerea preţurilor la preparatele din carne.

În prezent, în România se cresc între 500-800.000 de capete în timp ce necesarul pentru carnea proaspătă şi procesare este de 4.000.000 de capete. Importul de carne în carcasă şi creşterea preţului în ţările Uniunii Europene a condus la o majorare a preţului cu aproximativ 30-35%.

Federaţia propune acordarea unor facilităţi reale celor ce deţin terenuri în apropierea fermelor de animale, pentru culturi destinate hranei porcinelor, cît şi eliminarea taxei vamale de 15% la importul de scrofiţe de geneză - măsură promisă în urmă cu luni de zile şi rămasă în acelaşi stadiu. Realizarea acestor măsuri ar conduce atît la repopularea şi revigorarea fermelor, cît şi la o stabilitate a preţurilor la carne şi produse din carne, chiar şi o ieftinire a acestora cu circa 30-40%.

În sectorul zahăr, prin neacordarea unor subvenţii la timp pentru cultura de sfeclă au fost distruse producţiile interne la această plantă. Mai sînt luate în calcul menţinerea facilităţilor în zonele defavorizate, cît şi absenţa unui sistem vamal protecţionist ce au condus la negocierea unor cote nemulţumitoare la zahărul din sfeclă, la reducerea numărului de fabrici procesatoare şi la o concurenţă neloială a fabricilor aflate în zonele defavorizate.

"Subvenţiile la cultura de sfeclă ce reprezintă 1/3 faţă de cele acordate în Uniunea Europeană şi absenţa sistemului vamal de protecţie vor face ca în ţara noastră să funcţioneze pe viitor maxim 6-7 fabrici", continuă domnul Dragoş Frumosu.

Pentru sectorul băuturilor alcoolice, reprezentantul sindicatelor din industria agro-alimentară afirmă că "evaziunea fiscală a atins cote alarmante. Mai mult de jumătate din producţie se vinde la negru, ţara noastră pierzînd anual circa 400 milioane de euro. Nivelul ridicat al accizelor şi dorinţa celor puternici implicaţi în mafia alcoolului de a fi eliminate «preţurile minime» poate conduce la faliment şi la pierderea multor locuri de muncă. Presiunile făcute de "rechinii alcoolului" şi absenţa unei voinţe politice în vederea luării măsurilor necesare pentru curăţarea acestui domeniu, va determina omul de rînd să cumpere băutura nu din magazin, unde preţul este mare, ci de la colţul străzii, existînd şi pericolul unor îmbolnăviri". Pentru a reglementa şi această piaţă domnul Dragoş Frumosu ne-a declarat că este necesară efectuarea cu rigurozitate a controalelor societăţilor producătoare de alcool şi totodată impunerea unui preţ minim pe litrul de alcool (stabilit de producătorii interni la circa 35.000 lei).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb