Cartel ALFA cere conducerii Wizz Air să înceteze presiunile asupra angajaţilor

E.D.
Companii #Aeronautică / 6 decembrie 2014

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" cere conducerii companiei Wizz Air Ungaria să înceteze presiunile asupra angajaţilor din România, victime ale unui nou abuz din partea angajatorului, arată un comunicat remis redacţiei.

În urmă cu câteva săptămâni, conducerea Wizz Air a concediat, la o lună de la înfiinţarea sindicatului Aerolimit Professional format din reprezentanţi ai personalului navigant al Wizz Air, un număr de 19 dintre cei 70 de angajaţi membri de sindicat din România. Printre cei concediaţi abuziv s-a aflat şi liderul de sindicat Constantin Mircea.

Întrucât decizia de concediere a liderului sindical a fost atacată în instanţă, managementul Wizz Air a înăsprit presiunile asupra angajaţilor rămaşi membri de sindicat şi nu numai. Astfel, o parte dintre membrii de sindicat ai Wizz Air, dar şi angajaţi care nu au făcut niciodată parte din sindicatul Aerolimit Professional au transmis e-mailuri standardizate prin care cereau retragerea din sindicat.

"Este revoltător faptul că toate e-mailurile primite de către Sindicatul Aerolimit Professional sunt identice, iar printre angajaţii care şi-au cerut retragerea din sindicat se află persoane care nu au făcut niciodată parte din sindicat", transmite Cartel ALFA.

Cartel ALFA consideră inadmisibile şi ilegale acţiunile şi presiunea exercitată asupra angajaţilor de către managementulului Wizz Air in vederea dizolvarii sindicatului, care încalcă şi ignoră legile şi drepturile angajaţilor români.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" cere companiei Wizz Air să acţioneze în cadrul legal, respectând dreptul la asociere, să recunoască Sindicatul Aerolimit Professional şi să demareze un dialog cu reprezentanţii acestuia. Menţionăm că CNS Cartel ALFA a cerut şi a primit sprijinul şi solidaritatea organizaţiilor sindicale internaţionale pentru a determina compania Wizz Air să recunoască dreptul propriilor angajaţi de a se asocia în sindicat.

Aerolimit Professional, sindicatul care reprezintă personalul navigant al companiei Wizz Air Ungaria, este afiliat la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Aeroporturi, membră a CNS "Cartel ALFA". Cu un număr de 70 de membri şi înfiinţat în luna octombrie a acestui an, Aerolimit Professional a fost încă de la momentul notificării oficiale de înfiinţare ţinta unui atac fără precedent din partea conducerii Wizz Air, cu scopul desfiinţării acestuia.

Astfel, 19 dintre cei 70 de membri de sindicat au primit decizii de concediere (majoritatea fiind membri fondatori), iar presiunea exercitată de conducerea companiei i-a determinat pe o parte dintre membrii rămaşi să se retragă din organizaţia sindicală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb