Preşedintele american, Joe Biden, nu intenţionează să viziteze în curând în Ucraina, în pofida dorinţei exprimate în acest sens de omologul său Volodimir Zelenski, a indicat ieri Casa Albă, notează AFP, conform Agerpres.
"Nu este prevăzut ca preşedintele să meargă acolo, permiteţi-mi să repet", a declarat într-o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki.
În ultimele săptămâni, mai mulţi lideri europeni, printre care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au vizitat ţara aflată în război.
Guvernul american are în vedere să trimită un emisar la Kiev, dar Casa Albă a exclus deocamdată o deplasare cu risc ridicat a preşedintelui, din motive de securitate.
"Dacă cineva ar merge acolo, nu am spune asta de aici", a subliniat purtătoarea de cuvânt a preşedintelui american.
Într-un interviu pentru CNN difuzat duminică, Volodimir Zelenski şi-a exprimat dorinţa ca Joe Biden să vină în Ucraina.
"Cred că va veni", "dar decizia îi revine: Desigur, depinde de situaţia de securitate", a precizat el. "Dar cred că el este liderul Statelor Unite şi pentru asta ar trebui să vină să vadă", a mai spus şeful statului ucrainean.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a confirmat luni că Statele Unite speră să-şi redeschidă în curând ambasada la Kiev, fără a menţiona vreun calendar.
"Acesta este cu siguranţă scopul nostru. Evident, este important să avem o prezenţă diplomatică acolo", a declarat Jen Psaki.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2022, 09:21)
Bideu e un batran senil si las.. Il lasa pe fraierul de Zelenscki sa incaseze plumbii rusesti.... Americanii au prelungit razboiul in Ukraina si acum se dau la fund, asta este stilul lor...
1.1. Ce postare sinistra! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2022, 09:31)
Ar fi rezistat Ucraina fara ajutorul Occidental?Cu siguranta NU!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2022, 09:37)
Toata propaganda ruseasca este sinistra. Rusii spun ca Zelenski isi omoara poporul, ca si cand pofta lor ucigasa ar fi o forta a naturii pe care ei, saracii de rusi, nu o pot opri. Cat de idiot sa fii ca, dupa ce ai ucis un om, sa dai vina omorului pe victima, dar nu pe tine insuti, ca ucigas?!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.04.2022, 20:34)
Mai cauta pe siteul ONU care afirma ca regimul de la Kiev a produs peste 10000 de civili morti sau raniti si peste 1.4 milioane de refugiati in perioada 2014-2020.