Cât va costa rămânerea cu orice preţ a Greciei în zona euro?

Tradiţia ultimilor ani a cerut ca şi 2015 să înceapă cu dezbateri şi ameninţări privind situaţia din Grecia. Eşecul coaliţiei de la guvernare în scrutinul prezidenţial din Parlament a determinat declanşarea procedurii pentru alegeri generale anticipate, care vor avea loc la 25 ianuarie 2015.

Favorit este partidul Syriza, condus de Alexis Tsipras, care a promis renunţarea la programele de austeritate impuse de autorităţile europene şi negocierea reducerii datoriei publice. Dar ce viitor poate să ofere Greciei o organizaţie plastă în stânga radicală a spectrului politic, chiar dacă reuşeşte să "scape" ţara de datorii?

Wikipedia arată că Syriza a fost, iniţial, o coaliţie de 13 grupuri politice, formată din socialişti democraţi (n.a greu de găsit o mai mare contradicţie în termeni), populişti de stânga, ecologişti de stânga, maoişti, troţkişti, eurocomunişti(!), dar şi eurosceptici, acest amestec eclectic devenind partid unitar în 2013.

Chiar dacă şi-a mai temperat discursul, Tsipras pare hotărât să scape, cel puţin, de datoria publică, însă programul partidului său nu oferă nimic în ceea ce priveşte căile de renunţare la austeritate.

Nici nu ar fi posibil. Grecia a trăit prea mult timp pe datorie, iar "bunăstarea" de care s-a bucurat de la intrarea în zona euro a trebuit să fie permanent cosmetizată cu ajutorul unor "amici" de talia băncii americane Goldman Sachs.

Premierul Antonis Samaras a lansat imediat avertismente cu privire la consecinţele unei câştigări a alegerilor de către Syriza dar vocea sa nu mai găseşte ecou în rândurile populaţiei. "Este doar propagandă pentru înspăimântarea oamenilor", pare să fie opinia cea mai răspândită după cum scria recent Bloomberg, deoarece "60% din populaţie crede că ieşirea Greciei din zona euro este doar un bluf", conform unei declaraţii a unui profesor de ştiinţe politice din Salonic.

Noul pericol la adresa "idealului" european a fost abordat imediat şi de către autorităţile germane. Angela Merkel şi alţi politicieni ai coaliţiei guvernamentale au încercat să minimalizeze efectele sistemice ale unei ieşiri a Greciei din zona euro. Poziţia oficială a Germaniei s-a schimbat radical după doar o zi, poate şi ca urmare a unei declaraţii a profesorul american Barry Eichengreen, de la Universitatea Berkeley.

În cadrul întâlnirii anuale a Asociaţiei Economice Americane, Eichengreen a precizat că efectele ieşirii Greciei din zona euro vor fi deosebit de grave, printre acestea numărându-se prăbuşirea sistemului bancar şi a pieţei de capital din ţară. "Pe termen scurt, vorbim de un caz Lehman Brothers ridicat la pătrat", este opinia profesorului american.

O analiză recentă de la JP Morgan pare să susţină afirmaţiile iniţiale ale autorităţilor de la Berlin, arătând că "băncile europene au o expunere limitată faţă de Grecia", conform unei ştiri Bloomberg. Dar cum s-a întâmplat "miracolul"? Prin preluarea expunerii creditorilor privaţi de către guverne şi instituţii europene, inclusiv de către BCE.

În aceste condiţii, un default al Greciei va trimite Banca Centrală Europeană în faliment, iar bugetele "partenerilor" din zona euro vor fi afectate extrem de negativ. În plus, "riscul principal al ieşirii Greciei din zona euro îl reprezintă efectul de contagiune asupra periferiei, în special asupra Italiei", după cum mai arată analiştii de la JP Morgan.

Dincolo de pierderile pe care le pot suferi guvernele şi instituţiile europene, Banca Centrală Europeană va fi "lovită" pe două fronturi. În primul rând, este vorba de expunerea faţă de obligaţiunile suverane ale Greciei, care se ridică la circa 40 de miliarde de euro, ca urmare a operaţiunilor de salvare din ultimii ani. A doua expunere se referă la datoria Băncii Greciei faţă de BCE, în cadrul sistemului TARGET2 (n.a. sistemul de decontare a plăţilor în euro, utilizat pentru decontarea operaţiunilor băncilor centrale, a transferurilor interbancare de mare valoare în euro, precum şi a altor plăţi în euro), care va intra în componenţa datoriei publice totale în cazul unei ieşiri din zona euro.

Datele băncii centrale de la Atena arată că soldul negativ din cadrul sistemului TARGET2 era de 41,7 miliarde de euro în noiembrie 2014, după o creştere cu peste 11 miliarde de euro faţă de minimul ultimilor doi ani, înregistrat în iunie 2014 (n.a. soldul negativ maxim a fost de aproape 110 miliarde de euro, în noiembrie 2011).

Bineînţeles că nimeni nu mai crede că datorii totale de aproape 300 de miliarde de euro, şi asta doar faţă de creditorii europeni, mai pot fi plătite.

Cu toate acestea, liderii europeni fac apeluri insistente pentru respectarea obligaţiilor asumate de către Grecia şi rămânerea în zona euro, indiferent de rezultatul alegerilor.

Despre "isteria" generată de alegerile anticipate din Grecia, James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", scrie că aceasta nu trebuie alimentată iraţional, deoarece "74% dintre greci se pronunţă pentru păstrarea euro", după cum arată o ştire Reuters.

Teama lor în faţa necunoscutului este de înţeles. Dar înţeleg oare grecii şi implicaţiile datoriilor pe care politicienii le-au acumulat în numele lor?

Grecia a ajuns acum în stadiul în care preţul rămânerii cu orice preţ în zona euro se va măsura în multe decenii nu doar de stagnare, ci de regres către "idealul" de subdezvoltare specific ţărilor africane.

"Politica oficială a UE faţă de Grecia poate fi caracterizată drept «păsuire a datoriilor», în încercarea de amânare a inevitabilului", scrie Wolfgang Münchau într-un editorial din Financial Times, el amintind că "istoria crizelor internaţionale ale datoriilor arată că aceste strategii eşuează de fiecare dată".

Concluzia lui Münchau, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai idealurilor europene din presa continentală, este clară: "pe baza politicilor actuale, zona euro nu este sustenabilă, cel puţin în cadrul graniţelor sale de acum", iar pentru Grecia "nu există cale de ieşire fără restructurarea datoriilor", care "nu se poate face în cadrul uniunii monetare".

Opinia analistului american Martin Armstrong este la fel de radicală în ceea ce priveşte şansele unui viitor pentru Grecia. "Falimentul trebuie declarat acum, deoarece euro a fost un dezastru, formarea capitalului este inexistentă, iar tineretul emigrează în masă", scrie Armstrong pe blogul său. "Toate ameninţările şi încercările de suprimare a alegerilor nu mai pot salva situaţia, iar Europa se va prăbuşi sub povara monedei unice, deoarece nu mai există niciun fel de încredere în autorităţile de la Bruxelles", mai arată analistul american.

Yanis Varoufakis, profesor de economie la Universitatea din Atena şi la Universitatea din Texas, pune accentul, dincolo de aspectul economic, pe implicaţiile asupra viitorului democraţiei europene. "A ajuns Europa în punctul în care alegerile sunt văzute ca o problemă, în loc să fie privite ca sursă a soluţiilor, iar oficialii guvernamentali au deveni aşa de aroganţi încât să-şi imagineze că pot spune electoratului cum să voteze?", se întreabă profesorul grec, pe blogul său.

Din păcate, întrebarea este retorică. În lipsa soluţiilor, autorităţile europene nu fac decât să se rezume la conservarea, cu orice preţ, a propriilor privilegii. Atât a mai rămas din idealul european.

Despre speranţele şi cinismul din jurul soluţiilor propuse de Syriza scrie şi jurnalistul grec Alexis Papachelas, în cotidianul Kathimerini. În editorialul "Gata cu minciunile", acesta face un apel tardiv pentru maturizarea cetăţenilor şi a presei, astfel încât să crească presiunile pentru reflectarea adevăratei situaţii sociale şi economice din ţară. "Dacă optăm pentru confortul retoricii, chiar dacă ştim cât de falsă este aceasta, nu facem decât să ne săpăm propriile morminte", este concluzia lui Papachelas.

În faţa acestei declaraţii, un cinic ar recomanda investiţii imediate în acţiunile producătorilor de cazmale şi lopeţi, pe fondul aşteptărilor de creştere accelerată a cererii din Grecia. Singurul aspect negativ ar fi că vânzarea nu se poate face decât cu finanţare din partea producătorului, iar recuperarea creditului nu poate fi garantată de nimeni.