Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare
O.D.Sport / 13 decembrie
O.D.Sport / 13 decembrie
A.F.Companii / 23 octombrie 2023
Compania Foxconn din Taiwan, furnizor de iPhone-uri Apple, face obiectul unor controale fiscale în China, la unele dintre subsidiarele sale cheie, suspectate de încălcarea legilor şi reglementărilor, conform Reuters.
Octavian DanZiarul BURSA #Miscellanea / 26 iunie 2023
V.G.Internaţional / 21 august 2022
Meteorologii chinezi au menţinut astăzi avertizarea roşie pentru temperaturi ridicate, reprezentând cel mai ridicat nivel al sistemului de alertă cu patru trepte folosit de China, transmite Xinhua, potrivit Agerpres.
S.B.Internaţional / 22 iulie 2021
China a respins joi planul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a întreprinde o a doua fază a anchetei privind originea Covid-19, care cuprinde ipoteza că SARS-CoV-2 ar fi putut scăpa dintr-un laborator chinez, informează news.ro.
J.P.Internaţional / 10 iulie 2021
China şi-a repatriat 210 cetăţeni din Afganistan, în contextul în care retragerea trupelor americane se accelerează, a anunţat compania aeriană angajată de guvernul de la Beijing pentru a-i transporta, relatează AFP, citat de Agerpres.
J.P.Internaţional / 8 mai 2021
Peste 308 milioane de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în China de la începutul campaniei de imunizare, scrie News.ro citând Reuters.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie 2021
China are în vedere înfiinţarea unei noi burse cu scopul să atragă firmele autohtone listate în străinătate şi să consolideze statutul global al pieţelor sale de acţiuni, conform unor surse citate de Reuters.
A.P.Miscellanea / 27 ianuarie 2021
A.P.Internaţional / 14 ianuarie 2021
O echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a ajuns joi în oraşul chinez Wuhan, capitala proviciei Hubei, pentru a derula ancheta privind originile pandemiei de Covid-19, potrivit News.
J.P.Miscellanea / 11 ianuarie 2021
La 11 ianuarie 2021 se împlineşte un an de la declararea primului deces provocat de noul coronavirus în China, relatează Agerpres.
S.B.Internaţional / 30 decembrie 2020
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 10 august 2020
I.M.Internaţional / 11 mai 2020
China şi Coreea de Sud, unde de câteva săptămâni au fost relaxate măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19, au raportat în ultimele 24 de ore zeci de noi cazuri de contaminare, relatează The Guardian.
C.B.Miscellanea / 9 mai 2020
Vânzările de produse de lux la nivel global s-ar putea prăbuşi cu 60% în trimestrul al doilea, cererea fiind distrusă de pandemia de coronavirus, potrivit unui raport realizat de firma de consultanţă Bain & Company, citat de CNBC.
A.M.Internaţional / 6 mai 2020
Mai multe unităţi de învăţământ din provincia chineză Hubei, epicentrul pandemiei, au fost redeschise miercuri după patru luni. Niciun caz de infectare nu a mai fost înregistrat aici de 32 de zile, potrivit presei locale.
M.I.Companii / 29 aprilie 2020
I.M.Internaţional / 7 aprilie 2020
China nu a raportat niciun deces provocat de Covid-19 în ultimele 24 de ore, pentru prima dată din luna ianuarie, informează The Guardian.
C.B.Internaţional / 1 aprilie 2020
Serviciile secrete americane cred că Beijingul a făcut publice mai puţine cazuri şi decese de Covid-19 în ţară, potrivit oficialilor americani, citaţi de The Guardian.
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 31 martie 2020
George MarinescuPolitică / 30 martie 2020
Miscellanea / 29 martie 2020
"Cyprus Mail" relateaza raportul Reuters News Service, din 29 martie 2020, realizat in China, care ilustreaza reluarea vietii normale in Wuhan, dupa ce pandemia cu coronavirus a fost invinsa.
C.B.Miscellanea / 27 martie 2020
M.I.Internaţional / 27 martie 2020
Statele Unite au înregistrat, până în prezent, mai multe cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 decât oricare altă ţară din lume. Numărul a depăşit totalul Chinei şi este de peste 85.500, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Alina VasiescuZiarul BURSA #Internaţional / 25 martie 2020
Bursa din Hong Kong se adaptează crizei generate de pandemia de coronavirus, care impune conceptul de ""distanţare socială", lansând prima ceremonie de listare virtuală.
MAKEMiscellanea / 24 martie 2020
• Supravieţuirea, în conflict cu democraţia
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 23 martie 2020
I.M.Miscellanea / 20 martie 2020
Renumitul autor american Mark Twain a spus cândva: "O minciună poate călători jumătate de lume până reuşeşte adevărul să-şi pună încălţările".
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 martie 2020
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
A.V.
O.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie