Germania pregăteşte primele centre de returnare a migranţilor către ţările UE de primă intrare
R.S.Internaţional / 18 februarie
O.D.Sport / 10 ianuarie
Sârbul Novak Djokovici a declarat, într-un interviu publicat joi în GQ, că a fost "otrăvit" cu mâncarea pe care a ingerat-o în timp ce era reţinut la Melbourne în 2022, relatează Reuters.
A.B.Internaţional / 9 decembrie 2024
Austria, Danemarca, Suedia şi Norvegia au anunţat luni suspendarea procesării cererilor de azil ale refugiaţilor sirieni, în urma căderii regimului preşedintelui Bashar al-Assad la Damasc, transmite AFP.
A.D.Internaţional / 6 decembrie 2024
Un bărbat de 37 de ani, originar din Irak, a fost arestat în Augsburg, Bavaria, după ce autorităţile germane au dejucat un atac terorist asupra târgului de Crăciun, potrivit Politico.
S.B.Internaţional / 14 noiembrie 2024
Statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au înregistrat în 2023 un nivel record al migraţiei, informează Agerpres.
A.B.Miscellanea / 5 noiembrie 2024
A.D. Comunicate de presă / 23 octombrie 2024
Românii din clasa de mijloc au un interes de 2 ori mai mare în 2024 pentru a tranzacţiona pe pieţe financiare pentru venituri pe termen lung.
M.S.Internaţional / 14 septembrie 2024
A.F.Politică / 12 septembrie 2024
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat joi că fluxurile crescute de imigranţi nu pot fi combătute prin eliminarea unilaterală a zonei Schengen, relatează Reuters.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 2 septembrie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 30 august 2024
F.D.Miscellanea / 22 august 2024
Programul pentru şcoli al României beneficiază de suma de 760,241 milioane de lei pentru anul şcolar 2024 - 2025, informează joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), relatează Agerpres.
R.S.Miscellanea / 12 august 2024
I.Ghe.Ziarul BURSA #Companii / 22 iulie 2024
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 17 iulie 2024
Reporter: Cu ce rezultate aţi încheiat anul trecut?
T.B.Macroeconomie / 25 iunie 2024
A.F.Internaţional / 1 mai 2024
Marea Britanie a trimis un prim solicitant de azil în Rwanda, la o săptămână după ce a adoptat o lege controversată care permite deportarea migranţilor ilegali în această ţară din Africa de Est, transmite France 24.
A.F.Internaţional / 1 mai 2024
Irlanda a decis să trimită înapoi în Regatul Unit migranţii care au intrat pe teritoriul irlandez pe la frontiera terestră cu Irlanda de Nord, un teritoriu britanic, relatează Euronews.
F.D.Internaţional / 9 aprilie 2024
MAKE
Cornel Codiţă
Emilia Olescu
O.D.
A.I.
George Marinescu
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.7543 |
![]() | 5.2911 |
![]() | 6.0152 |
![]() | 447.9253 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie