Marco Rubio efectuează prima sa vizită în Franţa în calitate de secretar de Stat
S.B.Internaţional / 17 aprilie
S.B.Internaţional / 12 aprilie
Iranul anunţă vineri că vrea un acord "serios şi echitabil" cu Statele Unite privind programul nuclear iranian, cu o zi înaintea unor negocieri între cele două ţări în Oman, potrivit news.ro.
R.S.Internaţional / 11 aprilie
Directorul Serviciului rus de informaţii extrene (SVR) Serghei Narîşkin anunţă vineri că negocierile Rusiei cu Statele Unite cu privire la posibile schimburi de deţinuţi vor continua, la o zi după un astfel schimb, relatează AFP.
B.G.Internaţional / 1 aprilie
Vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, ar putea efectua o vizită oficială în Italia în perioada Paştelui, conform Reuters, sura informţiilor care urmează. Vizita subliniază relaţiile puternice dintre Italia şi Statele Unite.
M.C.Ziarul BURSA #Internaţional / 12 martie
Discursul preşedintelui Emmanuel Macron din 5 martie a fost foarte important pe fond, concis şi reuşit ca formă.
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 26 februarie
A.B.Internaţional / 8 ianuarie
Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată din detenţia din Iran şi se îndreaptă spre casă, a anunţat miercuri biroul prim-ministrului Giorgia Meloni, informează Reuters.
A.B.Internaţional / 21 decembrie 2024
A.F.Internaţional / 16 decembrie 2024
Cancelariile străine, iniţial prudente, îşi intensifică eforturile de a stabili contacte cu noua putere islamistă din Siria, la o săptămână după căderea regimului Bashar al-Assad, relatează AFP.
R.S.Internaţional / 29 noiembrie 2024
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock va efectua săptămâna viitoare o vizită în China la invitaţia omologului său chinez Wang Yi, a anunţat vineri Ministerul de Externe de la Beijing, potrivit DPA.
O.D.Sport / 18 noiembrie 2024
A.F.Politică / 2 noiembrie 2024
A.D. Politică / 23 octombrie 2024
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, astăzi, o vizită oficială în Muntenegru, la invitaţia omologului său, preşedintele Jakov Milatovic, informează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 septembrie 2024
F.D.Internaţional / 23 august 2024
Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat vineri că ţara este ''puternic favorabilă păcii'' între Ucraina şi Rusia şi a promis un important ajutor umanitar Kievului, relatează Agerpres.
SORIN ROŞCA STĂNESCUInternaţional / 3 iulie 2024
T.B.Internaţional / 18 iunie 2024
S.B.Internaţional / 10 iunie 2024
Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita Coreea de Nord şi Vietnamul în următoarele săptămâni, a anunţat luni ziarul financiar rusesc Vedomosti, citând o sursă diplomatică, informează Agerpres.
S.B.Internaţional / 8 iunie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Politică / 23 aprilie 2024
T.B.Politică / 23 aprilie 2024
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial, informează agerpres.
A.F.Politică / 19 aprilie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 12 aprilie 2024
R.S.Internaţional / 21 martie 2024
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie