CBRE MARKET SNAPSHOT Q3:  Retailul devine motorul tranzacţiilor industriale, cu o pondere dublă faţă de 2015

A.P.
Comunicate de presă / 29 octombrie 2020

Retailul devine motorul tranzacţiilor industriale, cu o pondere dublă faţă de 2015

Trimestrul al treilea a adus o activitate crescută pe sectorul spaţiilor industriale, unde companiile din retail şi servicii aferente, respectiv curierat şi logistică, au închiriat peste 300.000 mp, având o pondere de 50% din totalul tranzacţiilor, dublu faţă de anul 2015, arată raportul CBRE Market Snapshot Q3.

Un trend important în primele trei trimestre din 2020 este evoluţia retailului către omnichannel. Pe de o parte, retailerii se concentrează pe reţeaua de magazine fizice, unde CBRE lucrează intens pe optimizarea de portofolii iar pe de altă parte investesc noi resurse pentru a beneficia de creşterea vânzărilor online, extinzându-şi capacităţile logistice.

Carmen Ravon, Head of Retail and Land, Omnichannel Real Estate Solutions, în cadrul CBRE România a declarat: "Evoluţia retailului către omnichannel generează o nevoie sporită de spaţii logistice, alimentată de lipsa de predictibilitate vizavi de posibilele restricţii din partea autorităţilor într-un moment cheie pentru retail. Trimestrul al patrulea, prin Black Friday, Moş Nicole şi Crăciunul, generează peste 30% din vânzările totale de retail online iar extinderea spaţiilor logistice influenţează experienţa de cumpărare şi implicit vânzările de retail."

CBRE a lansat recent în România o gamă de servicii omnichannel pentru retailerii care vor o adaptare rapidă la noul context de piaţă prin extinderea spaţiilor industriale.

Noua gamă de servicii integrează soluţiile deja oferite retailerilor (achiziţii de terenuri, leasing, optimizare de portofoliu, fuziuni şi achiziţii şi property management) şi facilitează accesul acestora la soluţii tipice pentru sectorul industrial.

Stocul modern de retail din România era estimat la finalul trimestrului al treilea la 3,84 mil. mp, după ce în primele nouă luni au fost livraţi 90.000 mp odată cu finalizarea proiectelor Dâmboviţa Mall şi Shopping City Târgu Mureş, NEST Miercurea Ciuc şi NEST Oradea. În trimestrul al patrulea, alţi 82.000 mp vor fi livraţi în oraşele Alba Iulia, Baia Mare, Braşov, Slobozia, Sibiu şi Timişoara, prin deschiderea de noi proiecte sau extinderea celor existente, îndreptându-ne astfel spre pragul de 4 mil. mp, arată datele CBRE Research.

Carmen Ravon a adăugat: "Proiectele livrate în 2020 au fost iniţiate în 2019 sau chiar mai devreme. În continuare, investitorii devin precauţi în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectelor de mari dimensiuni şi remarcăm mai degrabă un apetit pentru proiecte mici şi medii, în special parcuri de retail. Astfel de proiecte, cum este şi parcul de retail dezvoltat de Synergy în zona Pipera-Voluntari, ar putea deveni motorul pieţei în următorul an".

În primele trei trimestre, în România a fost tranzacţionată o suprafaţă totală de 612.000 mp de spaţii industriale, în creştere cu 70% faţă de media perioadei similare din ultimii trei ani, potrivit datelor CBRE Research.

Andrei Jerca, Head of Industrial Services, CBRE România a declarat: "Retailul ca pondere în totalul tranzacţiilor de industrial s-a dublat faţă de anul 2015, creştere evidentă şi dacă adăugăm serviciile de curierat şi de logistică aferente. Aproape jumătate din totalul tranzacţiilor cu spaţii industriale din primele nouă luni a fost generat de companii din retail, respectiv peste 300.000 mp. Deşi vedem tot mai multe tranzacţii din zona non-alimentară, ne aşteptăm în continuare şi la tranzacţii de mari dimensiuni din partea companiilor din FMCG, în diferite zone ale ţării".

Suprafaţa medie tranzacţionată pe piaţa industrială a crescut în 2020 la peste 8.000 mp, confirmând interesul chiriaşilor pentru depozite pentru depozite XXL şi conturând pasul următor pentru a eficientiza si securiza livrările de marfă în timp util: last mile logistics şi incity logistics, potrivit CBRE.

Volumul în creştere de tranzacţii de închiriere a alimentat dinamica dezvoltărilor de noi proiecte industriale. Stocul de spatii industriale din România a ajuns la 4,84 mil. mp la sfârşitul trimestrului al treilea, după ce în primele nouă luni au fost livraţi 389.000 mp. Aproximativ 260.000 mp urmează a fi finalizaţi în trimestrul al patrulea, astfel încât până la finalul anului, stocul de spaţii industriale va depăşi borna de 5 mil. mp, potrivit datelor CBRE Research. Raportat la populaţia României, acest volum reprezintă un stoc industrial de 260 mp per mia de locuitori, sub nivelul din regiune (347 mp per mia de locuitori în Ungaria sau 510 mp per mia de locuitori în Polonia), cu potenţial de creştere în continuare. Alţi 250.000 mp de spaţii industriale sunt în construcţie şi urmează a fi livraţi în primele trei trimestre din 2021.

Andrei Jerca a subliniat: "Aproape jumătate din stocul total existent este concentrat în Bucureşti, însă dacă analizăm proiectele aflate în construcţie, observăm un interes ridicat pentru vestul şi nordul tării. Peste 70% din noile proiecte se află în aceste zone, pe care dezvoltatori precum CTP, WDP, Element Development şi Global Vision au pariat prin extinderea portofoliilor. Centrul ţării devine de asemenea atractiv şi remarcăm noi dezvoltări din partea VGP".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb