CEC Bank şi Mastercard lansează Pachetul Start-Up LOCALNICII

S.B.
Bănci-Asigurări / 19 iulie 2021

CEC Bank şi Mastercard lansează Pachetul Start-Up LOCALNICII

CEC Bank lansează, alături de Mastercard, Pachetul Start-Up LOCALNICII, care oferă servicii complete pentru operaţiunile de zi cu zi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Pachetul se adresează antreprenorilor români aflaţi în primul an de activitate şi a fost dezvoltat pentru a ajuta micile afaceri să depăşească mai uşor provocările pe care le întâlnesc la început de drum.

"CEC Bank este aproape de afacerile locale şi ne dorim să susţinem şi să încurajăm aceşti antreprenori în drumul lor, poate anevoios, de creştere de la zero, a unei afaceri. De aceea, venim în întâmpinarea lor cu un pachet de cont curent care nu doar că oferă zero costuri în primul an, ci şi soluţii inovatoare care permit transformarea unui telefon mobil în POS, pregătit oricând pentru tranzacţii, precum şi o suită de avantaje, care să le sprijine dezvoltarea. Continuăm, astfel, creşterea platformei #Localnicii, lansată anul trecut, alături de KANÉ Group şi Mastercard, dedicată susţinerii antreprenorilor locali", a spus Bogdan Neacşu, Preşedinte - Director General al CEC Bank.

"Ultimul an a însemnat o perioadă extrem de dificilă pentru majoritatea business-urilor de pe piaţă, indiferent de mărime, şi un context cu atât mai greu pentru cei care şi-au transformat pasiunea într-o nouă afacere. Un studiu pe care l-am realizat în doua parte a anului 2020 ne arăta că unul din trei români au descoperit magazine noi în comunitatea lor, iar doi din trei spuneau că vor cumpăra în continuare produse de la buticuri şi magazinele locale. Aşadar, semnele din partea consumatorilor sunt dintre cele mai bune. Iar Pachetul Start-Up LOCALNICII completează premisele favorabile, din perspective de business. Obiectivul este să le oferim antreprenorilor soluţiile de care au nevoie pentru a se integra perfect în economia digitală şi să încurajăm consumatorii să achiziţioneze produse locale. Ne bucurăm să consolidăm, astfel, activitatea Mastercard, pentru susţinerea afacerilor româneşti şi să construim un viitor mai bun pentru antreprenorii locali", a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager România şi Croaţia, Mastercard.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb