Chirieac, la Ambasada SUA: Patriciu era "în mod particular" interesat să-l îngenuncheze pe Băsescu

F.A.
Ziarul BURSA #Politică #WikiLeaks despre Romania / 28 martie 2011

Bogdan Chirieac a povestit, înntr-o discuţie cu oficiali ai Ambasadei SUA la Bucureşti, despre interesul lui Dinu Patriciu în a-l îngenunchea pe şeful statului, în contextul suspendării sale, în 2007, relatând, printre altele, despre "problemele" preşedintelui cu băutura.

Informaţia apare într-o telegramă transmisă de misiunea diplomatică americană de la Bucureşti către Departamentul de Stat de la Washington, obţinută de Wikileaks şi publicată de revista Kamikaze.

Bogdan Chirieac a povestit că Băsescu s-ar fi lăudat la o întâlnire cu reprezentanţi de misiuni din statele UE că poza sa se află în fiecare casă de la ţară, exact cum spunea Ceauşescu.

Documentul publicat de Kamikaze nu este datat, însă, dat fiind conţinutul său, pare a fi din anul 2007.

"Redactor şef al cotidianului Gândul şi proeminent comentator TV, Bogdan Chirieac i-a spus lui DCM, la 12 februarie, că cea mai mare parte a presei din România precum şi partidele politice s-au întors acum împotriva preşedintelui Băsescu", notează autorii telegramei, care explică faptul că Bogdan Chirieac "are relaţii strânse cu Geoană şi alţi membri PSD" şi spun că a vorbit aprobator la adresa rolului important al lui Geoană.

"Jurnalistul a susţinut că forţa călăuzitoare în interiorul PSD în eforturile de a-l suspenda pe Băsescu este grupul de la Cluj, o facţiune importantă din PSD condusă de Ioan Rus, care a ajutat la asigurarea conducerii partidului pentru Geoană în 2006", se arată în nota citată.

Autorul notei menţionează că Bogdan Chirieac "l-a nominalizat pe aliatul lui Rus şi strategul de la Cluj, Vasile Dâncu, drept < creierul > din spatele eforturilor de a-l înlătura pe preşedinte, mai degrabă decât fostul preşedinte Iliescu şi consilierul său politic Hrebenciuc. Dâncu este considerat inspiraţia din spatele rebranduirii lui Geoană într-un acerb şi intransigent critic al lui Basescu".

Chirieac a mai spus la ambasada SUA că se crease "o coordonare activă între partidele de opoziţie şi oligarhi care controlează media naţională, "desi patronul Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vântu, a fost, la un moment dat, în relaţii apropiate cu Băsescu şi a permis ca preşedintele României să primească o mediatizare deplină a campaniei sale prezidenţiale din 2004.

Chirieac a prezentat câteva poveşti compromiţătoare care ar fi urmat să fie publicate în campania de 30 de zile pentru referendumul de după suspendare.

El a susţinut că o convorbire telefonică între apropiaţi ai lui Omar Hayssam, omul de afaceri româno-sirian care a orchestrat răpirea celor trei jurnalişti români din Bagdad în 2005, va confirmă că guvernul român, la ordinele lui Băsescu, a plătit o răscumpărare de mai multe milioane de dolari pentru eliberarea ostaticilor.

S-a socotit că asta va afecta serios susţinerea Washington-ului pentru Băsescu.

O altă acuzaţie ar fi urmat să vizeze oficiali de rang înalt din jurul lui Băsescu. Unul dintre aceştia, consilierul pe probleme de securitate naţională, Sergiu Medar, "care ar fi fost implicat într-o schemă de comisioane cu un producător european de avioane".

Pe de altă parte, Chirieac spunea că opoziţia speră să capitalizeze dezvăluirile recente despre stagiul lui Băsescu că reprezentant în portul din Antwerp, din epoca Ceauşescu, jurnalilstul fiind, potrivit autorului analizei, "mai degrabă sceptic" în privinţă potenţialului de impact al acestei dezvăluiri asupra publicului din România.

Alte afaceri şi alte scheme, datând din perioadă în care Băsescu era primarul Capitalei, "vor scoate la iveală un tipar de afaceri controversate şi plăti ilegale", se mai arată în nota diplomatică.

De asemenea, nota precizează că, potrivit lui Chirieac, problemele şefului statului cu băutura se înrăutăţiseră.

De asemenea, potrivit spuselor lui Chirieac notate de documentul citat, consilierii prezidenţiali aveau mari neînţelegeri unii cu alţii.

"El (Chirieac, n.red.) a relatat că şeful de comunicare de la Cotroceni, Adriana Săftoiu, a fost recent admonestată de preşedinte pentru că le-ar fi dezvăluit jurnaliştilor că petrecea ore în şir cu fosta şefă de cabinet, Elena Udrea, în spatele uşilor închise", se mai arată în telegrama publicată de Kamikaze.

Documentul, care conţine mai multe pagini şi este redactat de Mark Taplin, fost adjunct al ambasadorului, relatează însă pe larg şi alte aspecte, unele legate în mod special de pregătirile pentru suspendarea preşedintelui, avându-l în centru pe Mircea Geoană.

Subiectul cablogramei, "Spiritul a iesit din lampă" - "The genie is out of the bottle", este de fapt un citat din Mircea Geoană

Nota vorbeşte despre faptul că PSD a trimis Parlamentului, la 12 februarie, cazul suspendării preşedintelui.

"Obiectivul actual al lui Geoană pare a fi, pe lângă înlăturarea lui Băsescu din funcţie, acela de a rupe liberalii lui Tăriceanu din alianţa cu democraţii lui Băsescu, precum şi de a redesena coaliţia de guvernare într-un guvern minoritar căruia PSD i-ar împrumuta informal sprijinul său politic", se arată în nota semnată de Taplin.

Nota lui Taplin arată că o zi mai târziu, la 13 februarie, Mircea Geoană a invitat reprezentanţii ambasadelor statelor NATO şi UE la PSD pentru a le arăta lista cu acuzaţiile oficiale aduse preşedintelui Traian Băsescu. Acestea urmau să stea la baza deciziei de suspendare a şefului statului şi reprezentau "un document de 14 pagini, faţă-verso".

La acea întâlnire, se arată în nota citată, Geoană ar fi spus că nu se aştepta ca toate acuzaţiile formulate să fie luate în considerare. Tot atunci, Geoană a mai spus că "spiritul a ieşit din lampă", că "a venit timpul pentru crearea unui nou echilibru în instituţiile de guvernământ din România".

"Geoană l-a descris pe Băsescu drept < unic catalizator > al scandalului politic, care a atacat sistematic Constituţia, instituţiile şi partidele politice din opoziţie din prima zi în care s-a aflat la conducerea statului. Potrivit lui Geoană, Băsescu a devenit exact sursa de corupţie pe care susţinea că o va elimina din rădăcină", notează autorul telegramei.

Revista Kamikaze a început, duminică, să publice documente obţinute de la Wikileaks, organizaţia condusă de Julian Assange. Redactorul-şef adjunct al publicaţiei, Cătălin Prisăcariu, a anunţat public că documentele postate pe site-ul revistei reprezintă "originalele" telegramelor transmise de Ambasada americană de la Bucureşti către Washington, fără ca asupra lor să fi fost operată vreo selecţie.

Reprezentantul Kamikaze a anunţat, săptămâna trecută, că deţine integral documentele Wikileaks legate de România, afirmând că a intrat în posesia lor prin intermediul Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI), al cărui membru este, care a încheiat un parteneriat cu organizaţia condusă de Assange.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb