Cine are o adevărată majoritate?

Se întâmplă din nou. Este exact ca în filmele acelea americane cu strigoi. Încep să apară semne. Mai întâi se mişcă mobila. Apoi apare o umbră. Un iepure este găsit spânzurat. Actorul principal, întotdeauna cineva care joacă rolul omului normal, un substitut al spectatorului, mai întâi încearcă să ignore totul. Dar toate se repetă. Şi strigoiul se apropie din ce în ce mai mult. Până ce ajunge să controleze situaţia.

Suntem pe cale să fim guvernaţi de PSD. Da, de partidul Ordonanţei 13 "Noaptea ca hoţii". De gruparea care a scos criminali şi violatori din închisori. Care a fost condus de infractori şi de plagiatori. Care a pus pe butuci învăţământul românesc.

Unii dintre dumneavoastră vor observa, pe bună dreptate, că am avut, totuşi, nişte alegeri. De curând, acum mai puţin de un an. Iar o majoritate a alegătorilor a ales altceva. PSD a obţinut nici o treime din voturile exprimate. Nu contează. Din nou, nu contează.

Naşul-mare al acestei scenete sinistre este, din nou, Klaus Iohannis. În parte, este indolenţa care îl caracterizează. În parte, este inabilitatea sa politică. Dar în mare măsură, este... chiar el. Omul aşa funcţionează. Aţi râde, dar eu cred că are convingeri politice. Este un anti-reformist radical. Rezonează cu un partid al "Sistemului" precum PSD.

Ceea ce explică şi faptul că, în actuala criză, pentru prima dată, nici măcar nu a făcut un gest formal, superficial, de mediere. (Aşa cum îi cere Constituţia, dar ce mai contează?). Prin urmare, ne îndreptăm, cu binecuvântarea Cotrocenilor, spre un guvern minoritar Cîţu sprijinit, "din umbră", de PSD.

Asta au observat şi cei mai mulţi comentatori politici. Ceea ce nu au observat ei este altceva, mult mai semnificativ. Nu aceasta este adevărata majoritate pe care Klaus Iohannis s-a străduit să o aducă la putere.

Pentru a înţelege despre ce este vorba, să revenim acum la momentul Revoluţiei din 1989. Oligarhia de stat a încheiat rapid un pact cu noii veniţi (mulţi dintre ei erau oricum turnători ai Securităţii sau interlopi informatori ai Miliţiei). Ideea iniţială era să îşi asigure imunitate. Apoi, să îşi păstreze privilegiile. Rapid, a devenit evident că întreaga schemă putea fi chiar profitabilă. Au apărut noi surse de venit.

De aceea, planul nu a fost niciodată ca România să devină o democraţie. Dimpotrivă. Multe sectoare ale vieţii publice au fost arondate unor grupuri de interese. Politicienii nu sunt decât unul dintre acestea. "Serviciile" şi-au clădit un adevărat imperiu. Economia a început să fie confiscată de indivizi care înainte de 1989 traficau blugi şi ţigări prin căminele studenţeşti. Sănătatea a ajuns vaca de muls a "managerilor" specializaţi în manipularea de licitaţiilor. Ion Iliescu a dat şi un nume schemei: "democraţie originală".

În acest timp, majoritatea alegătorilor din România a dorit, totuşi, reforme. Da, cred că şi mulţi dintre cei care au votat cu PSD doreau, pe undeva, o schimbare. Însă "Sistemul" a rămas, treizeci de ani, radical anti-reformist. De ce să clatini barca? Să omori găina cu ouă de aur? În ce altă ţară un escroc cu opt clase ajunge miliardar?

Principala problemă pe care "Sistemul" a fost nevoit să o rezolve, principala ameninţare la adresa intereselor sale, a fost aceea a unei majorităţi reformiste. Te pomeneşti că vin unii la putere şi schimbă legile. Sau îi schimbă pe "oamenii noştri".

Asta e important, pentru că România a fost şi este condusă, în fond, de "oamenii noştri". Multe domenii sunt, oficial, în afara razei de acţiune a unei posibile majorităţi reformiste. Justiţia a devenit o castă, are propriile ei reguli, se auto-guvernează, iar politicienilor le este interzis, prin lege, să se atingă de ea (de fapt, de şefii ei). Educaţia a intrat pe mâna unor impostori de carieră. În vămi sau în portul Constanţa, nici Dumnezeu nu ştie ce se întâmplă. Etc.

Coaliţia de voinţă care susţine această realitate nu are epicentrul în Parlament. Mai pe româneşte, contează oricum prea puţin ce se votează în Parlament. "Oamenii noştri" oricum au pârghii. Dar ar fi util ca parlamentarii să nu muşte mâna care i-a hrănit.

Guvernul Cîţu va trebui, măcar de faţadă, să guverneze. Sigur, susţinerea PSD îi va fi de folos. Klaus Iohannis reuşeşte - cred că pentru a treia oară - să re-aducă la putere PSD.

Dar cel mai important, pentru alianţa PNL-PSD-UDMR-AUR, nu este ce se petrece în Parlament, ce majorităţi se configurează acolo. Oricum, de mulţi ani guvernele din Palatul Victoria nu se mai bazează în primul rând pe majorităţi parlamentare. Nici când le au (cazul PSD-Dragnea), nici când nu le au (cazul Tăriceanu).

România este guvernată, administrată, reglementată şi exploatată prin mijloace extra-parlamentare. Ordonanţe de urgenţă, ordine de miniştri, decizii ale Curţii Constituţionale, decizii ale unor judecători fără lege şi morală (cum să "pierzi", spre exemplu, un întreg dosar al unei beizadele, din arhiva tribunalului?). Sau pur şi simplu, înţelegeri verbale încheiate la restaurant sau prin vilele de protocol.

Iată adevărata majoritate pe care se bazează guvernul Cîţu. Majoritatea din CCR. Majoritatea din ministere. Majoritatea primarilor şi a baronilor locali. Majoritatea "cadrelor".

Iar principala urgenţă este îngroparea reformelor. Aţi crezut, în campania electorală, că urmează reforma sistemului de vot? Da, au promis trecerea la alegerea primarilor în două tururi. Dar tocmai au îngropat-o în Parlament. Iar actualul Preşedinte a tăcut constructiv.

Aţi crezut că urmează o reformă a Educaţiei? Tocmai ce guvernul Câţu a adoptat "strategia România Educată" a preşedintelui Iohannis, care ne asigură că nimic nu se va schimba şi că vom rămâne la coada clasamentelor.

Aţi crezut că urmează reforme în Justiţie? Concursuri reale? Tocmai ce ministrul Justiţiei a fost pus în gardă, la Cotroceni. Bietul om s-a făcut că nu pricepe, iar USR-PLUS a fost trimisă la peluză. "Oamenii noştri" trebuie lăsaţi să îşi facă treaba.