CIRCULARITATEA PENTATEUHULUI Descindem în Biblie sau din ea?

Cât timp Legea şi Tora/Pentateuhul sunt acceptate ca sinonime, circularitea textului biblic poate figura între interpretările sale valide:

"12. Şi a zis Domnul către Moise: «Suie-te la Mine în munte şi fii acolo, că am să-ţi dau table de piatră, legea şi poruncile, pe care le-am scris Eu pentru învăţătura lor!»" (Exodul/24)

Dacă Moise a primit de la Dumnezeu textul care începe cu "Bereshit" (La început), atunci primirea textului este consemnată în textul primit.

Faptul că textul biblic nu este o simplă relatare de fapte, ci se referă şi la sine, este sugerat şi de acest cuvânt - Bereshit - care nu doar că înseamnă "La început", ci şi că este primul cuvânt al textului, situat el însuşi la începutul textului.

Iniţiat ca text autoreferenţial, Legea/Tora/Pentateuhul culminează pe Muntele Sinai unde povestea transferului său de la Dumnezeu, la Moise, este transferată de la Dumnezeu, la Moise.

Pe acest text, care se referă la sine, îl citim noi înşine - suport concret al relatării sale şi al poveştii pe care o spune despre sine. Circularitatea textului deschide spaţiul infinit al virtualităţii divine în care cititorul este antrenat, citind mereu la alt nivel relatarea transferată de Dumnezeu lui Moise, despre un nivel inferior al textului.

Situaţia lecturii îl aspiră pe cititor, aflând că el însuşi este creaţia lui Dumnezeu, despre care unii cabalişti susţin că este acelaşi lucru cu Tora şi Universul creat din literele Torei.

Intensitatea seducţiei acestei întâmplări livreşti se amplifică: pe Muntele Sinai, Moise l-a primit pe Dumnezeu/Tora/Universul, de la Dumnezeu şi asta este nu doar ceea ce citim în Biblie, ci ceea ce şi primim când o citim (faptul corespunde cu descripţia lecturii Bibliei drept acel proces paradoxal de transformare a kerigmei/discursului, în dogma/trăire).

Desigur, această înlănţuire de aserţiuni este şubredă, în unele din articulaţiile sale exegeza prezentând interpretări alternative.

Chiar premisa iniţială - că Legea şi Tora/Pentateuhul ar fi sinonime - este contestată, dar există şi exegeţi (de autoritate înaltă) care susţin ideea.

Eseul de faţă foloseşte un anume criteriu logic de selectare a interpretării potrivite: Biblia nu este doar o "carte sfântă", ci şi expresia dorinţei să fie o carte sfântă, (ceea ce, în numeroase cazuri, se confundă cu evlavia); prin urmare, una dintre interpretările ei legitime este cea aflată în concordanţă cu principiile unei cărţi sfinte, căreia îi este improprie dezbaterea în jurul autorului istoric al Bibliei - acesta este un subiect al istoriei, nu al interpretării.

În schimb, în desfăşurarea ei, interpretarea poate considera datele istorice, dacă astfel exaltă intensitatea trăirii - acceptând că intensitatea trăirii reprezintă "valoarea de adevăr" a textului interpretat.

De exemplu, opiniile că Moise ar fi scris Tora treptat, în escale consecutive ale celor patruzeci de ani ai rătăcirii în deşert, sau că ar fi scris-o într-o singură etapă la sfârşitul vieţii sale şi că ultimele versete despre moartea şi îngroparea lui ar fi fost adăugate de Iosua sau, mai nou, că nici nu ar fi scris-o el, ci că ar consta din texte de autori diferiţi, din momente istorice diferite, editate într-o singură scriptură relativ unitară - aceste opinii se află în căutarea plauzibilului.

Dar perfecţiunea este calitate prezumată a unei cărţi sfinte, străduinţa în jurul ei este trăirea perfecţiunii sale, fără de care sfinţenia ei nu şi-ar găsi rostul omenesc.

De aici decurge răspunderea omenească pentru perfecţiunea cărţii sfinte, ceea ce generează necontenit comentarii/interpretări, pentru armonizarea Scripturii cu inţelesurile noi care îi sunt alocate (sau descoperite), în pas cu nevoile vremurilor care vin.

Acest tip generos de validare guvernează (peste şi dincolo de argumentaţie, care, de altfel, ar fi fost suficientă) asupra interpretării Torei drept un text circular.

BIBLIA NU URMEAZĂ CRONOLOGIA

În citirea circulară, transferul Torei de la Dumnezeu, la Moise, poate să prefaţeze Geneza, care, oricum, nu începe prin a ne spune ce a fost la început, ci prin a relata ce a făcut Dumnezeu la începutul Facerii; "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" (Geneza:1:1) este debutul unei cronologii pe care o prefaţă ar putea-o suspenda prin circularitate, aşa cum logica poate suspenda istoria, formalizând evenimentele aflate în succesiune, ca articulaţii ale unei structuri aflate în concomitenţă.

Prefaţa (despre starea de dinainte a ceea ce a făcut Dumnezeu la început - Bereshit - şi despre statutul cărţii din mâinile cititorului) este oarecum presupusă, aşa cum litera Bet (cu valoarea numerică 2, în abjadul aramaic), de la "Bereshit", este precedată (prefaţată) de prima litera Aleph (cu valoarea numerică 1).

Un argument în favoarea ideii de circularitate a Torei poate fi derivat de la Midraşul "Otiot de-Rabbi Akiba", reluat, în variante cu modificări în Beresheet Rabbah, în Yalkut Shimoni, în Zohar şi ulterior, care este prezentat aici într-o formă foarte scurtată, sintetizând coerent variantele contradictorii:

Midraşul povesteşte cum a ales Dumnezeu cu care literă să înceapa Tora.

Literele alfabetului s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu.

Litera Aleph a pretins: "Ar trebui să fiu folosit pentru a crea lumea, deoarece sunt prima literă din alfabet".

Dar Dumnezeu a răspuns: "Nu, voi crea lumea cu litera Bet, pentru că este prima literă a cuvântului "Brachah" (binecuvântare). Dacă lumea Mea ar fi pentru o binecuvântare!"

Relatarea creaţiei lumii începe cu litera Bet - Bereshit.

Aleph a fost ales pentru a începe Cele Zece Porunci, în cuvântul Anochi: "Anochi Hashem Elokecha" ("Eu sunt Domnul Dumnezeul tău" - Exodul:20:2)

Cu sau fără intenţie, Midraşul formulat în secolele I-II (tradiţia susţine că Rabi Akiva a trăit între anii 15-135; a treia generaţie de "tanaim", autori ai Mishnei) sugereaza că, dacă rânduim textul Torei în ordinea numerică a iniţialelor cuvintelor de început, atunci Aleph (cu valoarea 1) precede Bet (cu valoarea 2), astfel că există o raţiune pentru care Geneza să fie prefaţată de transferul Decalogului, deşi Decalogul este formulat abia în Exodul.

De altfel, în Talmud (Pesachim 6b) apare ideea că Biblia nu urmează cronologia evenimentelor relatate, observând că evenimentele din "ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea după ieşirea Israeliţilor din pământul Egiptului" apar în Capitolul 1 din Numerii, în timp ce Poruncile pe care le dă Dumnezeu "în anul al doilea după ieşirea din Egipt, în luna întâi", apar ulterior, în Capitolul 9, deşi cronologic le premerg:

" Rav Menashiya bar Taḥlifa a spus în numele lui Rav: Adică nu există mai devreme şi mai târziu, adică nu există o ordine cronologică absolută, în Tora, deoarece evenimentele care au avut loc mai târziu în timp pot apărea mai devreme în Tora".

Rashi comentează: "Nu există timpuriu şi târziu în Tora [...]"

Rezultă că succesiunea discursivă a Torei este o adaptare la înţelegerea omenească.

PERSONAJE ÎN PROPRIA CARTE

Transferul Torei de la Dumnezeu, la Moise, consemnat într-un text autoreferenţial care să stea ca prefaţă despre sine, ar evidenţia concomitenţa Scripturii şi a lui Dumnezeu, confirmată de Ioan: "1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (o exprimare care încearcă să depaşească succesiunea inerentă discursului).

În câmpul acestei virtualităţi divine se manifestă factura creatoare a cuvântului, originea celestă a Torei şi deosebirea ei de simpla informaţie reproductibilă (aceasta poate fi explicaţia pentru care Iosua nu o poate primi încă o dată, deoarece Tora i-a fost, deja, transferată lui Moise şi nu se mai găseşte în cer).

Pe de altă parte, observaţia că textul autoreferenţial are dublă calitate sprijină ideea că Moise a primit două Tora (cu funcţii diferite), în care prima - Tora scrisă/Legea - o are pe a doua drept umbră - Tora orală/Poruncile, care se referă la prima.

Ideea oferă satisfacţie opiniei promovate de unii exegeţi care observă că gematria literei Bet, cu care începe cuvântul Bereshit, a cărei valoare este doi, sugerează dublul Torei transferate.

Rashi afirmă că, în deprecatio din Exodul, 32/32 ("Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!"), expresia "cartea Ta" se referă la Tora, caz în care ar trebui să admitem că personajele Cărţii se referă la Cartea în care figurează ca personaje, cu două consecinţe imediate:

1. Moise este coautor al ei, (având în vedere rugămintea lui ca Dumnezeu să dea un anumit făgaş Cărţii, din care să îl şteargă);

2. Autorii suprapun explicit un metadiscurs deasupra relatării cu caracter factual, oferind cititorului ascensiune, iar nu o simplă descripţie.

Gestul divin de transferare a tablelor de piatră, legii şi poruncilor, de la care, aparent, începe edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu, antrenează cititorul în universul Sfintei Scripturi, care îl atrage în dilemă: descinde în Biblie sau descinde din ea?

Bucureşti - 14.05.22 (cu revizuiri şi adăugiri ulterioare)