Clasa de mijloc din SUA se menţine pe linia de plutire prin scufundarea în datorii

"Familiile intră adânc în datorii pentru a rămâne în clasa de mijloc" a scris recent Wall Street Journal. Cel mai important cotidian financiar american a explicat fenomenul prin stag­narea veniturilor în ultimele două decenii, pe fondul creşterii puternice a preţului locuinţelor, automobilelor, educaţiei şi sănătăţii.

Acum s-a ajuns în ultima etapă a acestei curse, după cum arată o componentă importantă a creditului de consum din Statele Unite.

Ultimele date de la Federal Reserve, pentru iulie 2019, arată că s-a atins un nou record al creditului acordat pe carduri, de 1,08 trilioane de dolari. Recordul anterior crizei a fost de 1,019 trilioa­ne de dolari, fiind înregistrat în luna mai 2008.

Noul record nu are, în sine, o semnificaţie deosebită, însă coroborat cu nivelul mediu al dobânzilor arată o evoluţie deosebit de îngrijorătoare.

De ce? Deoarece, în ciuda reluării procesului de relaxare a politicii monetare, inclusiv prin scăderea dobânzii de referinţă, dobânzile medii pentru creditele acordate pe carduri au atins maximul ultimilor 18 ani în iunie 2019 (vezi graficul).

Conform datelor de la Federal Reserve, dobânda medie a urcat până la 15,13% în iunie 2019, de la 14,14% în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 12,77% la mijlocul anului 2017. Un nivel mai ridicat a fost înregistrat în martie 2001, de 15,63%.

Acest nou record al creditului acordat pe carduri, atins în ciuda costurilor ridicate, arată că bugetele gospodăriilor din Statele Unite sunt supuse unor presiuni tot mai mari.

De asemenea, trebuie luaţi în considerare şi factorii determinanţi ai acestei cereri ridicate pentru creditul pe carduri. Este determinată oare de nevoia satisfacerii unor "dorinţe" sau a unor nevoi acute?

După cum arată informaţiile din presa financiară americană, varianta câştigătoare este aceea a nevoilor acute, de cele mai multe ori neaşteptate, care nu pot fi acoperite din venituri şi sumele economisite.

Pe fondul publicării datelor privind creditul de consum, un articol de pe site-ul postului de televiziune NBC arată că "americanii acumulează tot mai multe credite pe carduri, în ciuda avertis­mentelor privind iminenţa recesiunii" şi subliniază că "astfel de creşteri se înregistrează, de obicei, în perioada sărbătorilor, nu în mijlocul verii".

Constatarea nu face decât să sublinieze faptul că americanii nu se împrumută pentru cheltuieli discreţionare, ci pentru cheltuieli presante.

Datele referitoare la creditul de consum din SUA au venit pe fondul publicării unor analize ale căror concluzii pot părea, la prima vedere, neverosimile.

Una dintre acestea a fost publicată de Bloomberg la sfârşitul lunii trecute şi arată că "bunăstarea Americii se bazează pe capacitatea ei de a se împrumuta", iar fără credite "PIB-ul per capita ar intra în teritoriu negativ".

Pornind de la prognozele FMI pentru 2020, analiştii de la Bloomberg au ajus­tat indicatorul prin eliminarea capacităţii de împrumut şi au adăugat rezervele valutare şi de aur.

Scenariul arată că PIB-ul per capita pentru cea mai mare economie a lumii s-ar reduce de la 66.900 de dolari până la -4.847 dolari, ceea ce ar asigura locul 111 pentru Statele Unite în clasamentul după PIB/capita ajustat.

Dintre cele 114 economii studiate, 102 ar înregistra scăderi masive ale indicatorului PIB/capita, iar cel mai mare declin ar fi pentru Japonia, de circa 93 de mii de dolari, până la -49.948 dolari. A doua economie a Asiei ar ajunge astfel pe ultimul loc în clasamentul după PIB/capita ajustat, în timp ce primele trei locuri ar fi ocupate de Elveţia, Norvegia şi Danemarca.

Cealaltă analiză, de la AB Bernstein, arată că volumul total al datoriilor SUA ar fi aproape de 2.000% din PIB (n.a. valoarea exactă este de 1.832%), însă acesta include valoarea actuală a programelor sociale pe un orizont nedefinit (633% din PIB) sau promisiunile de plată ale programelor actuale de asigurări sociale (484% din PIB). Datoriile cumulate ale gospodăriilor şi companiilor nefinanciare reprezintă circa 150% din PIB, iar datoria guvernamentală, inclusiv a statelor federale şi a administraţiilor locale, 100% din PIB.

În aceste condiţii, impactul unei "normalizări" a dobânzilor chiar şi numai asupra componentelor neguvernamentale şi guvernamentale poate atinge dimensiuni catastrofale.

Tocmai din acest motiv, preşedintele Donald Trump exercită presiuni tot mai mari asupra băncii centrale pentru a reduce dobânzile. "Fed-ul trebuie să reducă dobânzile până la zero sau chiar mai mult", arată ultimul "îndemn" al preşedintelui american de pe contul său de Twitter.

Bloomberg scrie că "un astfel de nivel al dobânzilor este rezervat, de obicei, recesiunilor sau perioadelor în care persistă o creştere economică redusă".

Preşedintele Trump îşi motivează cererea prin faptul că "Trezoreria va putea refinanţa datoria publică la un cost mai scăzut". Din păcate, chiar şi un cost zero sau foarte apropiat de acest prag nu este suficient pentru a face sustenabilă o datorie care creşte accelerat şi nu este sigură nici reducerea poverii pentru clasa mijlocie.

După cum scrie analistul Mike Shed­lock pe blogul său, "capacitatea de a cumpăra lucruri pe care nu ţi le permiţi nu te plasează în clasa mijlocie", iar "cei care încearcă să trăiască dincolo de posibilităţile lor materiale nu fac parte din clasa din care pretind că fac parte".

Avertismentul său ar trebui să fie auzit şi la noi, atât la nivelul "consumatorilor", dar mai ales la nivelul Băncii Naţionale, care nu a făcut decât să "supravegheze" financializarea accelerată a economiei şi creşterea accelerată a gradului de îndatorare al populaţiei.

"Aceste analize arată un stadiu avansat al unei bule a creditării pe care Federal Reserve încearcă să o umfle în continuare prin orice mijloace", este concluzia analistului american.

Oare cât mai poate dura iluzia bunăs­tării pe datorie?