Comisia Europeană vrea să elimine sistemul actual de subvenţii pentru fructe şi legume

M.T.N.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 25 ianuarie 2007

Comisia Europeană vrea să elimine sistemul actual de subvenţii pentru fructe şi legume

Comisia Europeană a propus, ieri, reforme complexe ale Organizaţiei Pieţei Comune (OPC) pentru fructe şi legume, cu scopul de a aduce acest sector mai aproape de restul reformei Politicii Agricole Comune. Proiectul prevede eliminarea actualului sistem de subvenţii pentru producţia şi exportul acestor produse, în ideea îmbunătăţirii competitivităţii, reducerii fluctuaţiilor încasărilor cauzate de crize şi creşterii consumului. De asemenea, reforma vizează îmbunătăţirea protecţiei mediului, simplificarea regulilor şi reducerea încărcării administrative.

Unul dintre principalele aspecte centrale ale proiectului de reformă, potrivit lui Mariann Fischer Boel, comisarul european pentru Agricultură, constă în decuplarea subvenţiilor de producţie şi oferirea, în schimb, a unor sume fixe în funcţie de suprafaţa cultivată şi subvenţiile acordate până la acea dată. Domnia sa a mai propus eliminarea subvenţiilor pentru export, acordate drept compensaţie comercianţilor care îşi vând produsele pe pieţele mondiale, unde preţurile legumelor şi fructelor sunt mai mici decât în interiorul UE-27.

Reforma ar încuraja mai mulţi producători să intre în Organizaţiile de Producători (OP), ar oferi OP o gamă mai largă de instrumente pentru managementul situaţiilor de criză, ar integra sectorul fructelor şi legumelor în Schema Plăţilor Unice, ar impune un nivel minim de cheltuieli pentru măsuri de protecţie a mediului, ar determina creşterea fondurilor UE alocate pentru producţia şi promovarea produselor organice şi ar desfiinţa subvenţiile la export pentru fructe şi legume.

Bugetul actual al OP-urilor este de aproximativ 700 milioa­ne de euro. Pentru a încuraja crearea de OP-uri va exista şi un sprijin suplimentar (60% cofinanţare comunitară, în loc de 50% în prezent) în zone unde producţia comercializată prin intermediul OP-urilor este mai mică de 20% şi în noile State Membre. De asemenea, va exista un sprijin suplimentar pentru fuziunile de OP-uri şi pentru asociaţiile de OP-uri. Va continua şi ajutorul suplimentar pentru OP-uri care funcţionează în cadrul unor scheme transnaţionale sau pe bază de relaţii între sucursale. Statele membre şi OP-urile vor dezvolta Programe Operaţionale bazate pe strategii naţionale.

Suprafeţele ocupate de fructe şi legume vor fi eligibile pentru titluri de plată sub schema de ajutor decuplat care se aplică şi în celelalte sectoare. Întregul sprijin existent pentru fructe şi legume procesate va fi decuplat de producţie şi plafoanele naţionale bugetare pentru SPU (Schema Plaţilor Unice) vor fi crescute. Statele membre vor avea dreptul să stabilească sume de referinţă şi să aleagă fermierii eligibili pentru noi plăţi pe baza unei perioade de timp relevante. Întreaga sumă care va fi transferată către SPU este de aproximativ 800 de milioane de euro.

Includerea fructelor şi legumelor în SPU înseamnă că res­pectarea condiţiilor de mediu va fi obligatorie pentru fermierii care primesc plăţi directe. În plus, fiecare Program Operaţional trebuie să aloce cel puţin 20% din cheltuieli pe măsuri de protecţie a mediului. Va exista un procent de 60% de cofinanţare comunitară pentru producţie organică în fiecare Program Operaţional.

Producţia de fructe şi legume reprezintă 3,1% din bugetul UE şi 17% din totalul producţiei agricole a UE.

Comisia speră ca Parlamentul şi Consiliul să aprobe reforma, care nu are implicaţii bugetare, înainte de mijlocul anului 2007, permiţându-i să intre în vigoare în 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb