Comisia Juncker - Ultima şansă pentru proiectul european?

Aprobată de majoritatea deputaţilor europeni (60% au votat pentru), noua Comisie Europeană (CE) condusă de Jean-Claude Juncker îşi va începe activitatea la 1 noiembrie 2014. Pentru prima oară de la crearea în 1957 a Comunităţii economice europene prin semnarea tratatului de la Roma, comisia şi consiliul european sunt confruntate cu probleme extrem de grave.

Noii responsabili, Donald Tusk în fruntea Consiliului şi Jean-Claude Juncker, vor trebui să se lupte cu adevărate < munci herculeene >. Simpla lor enumerare dă o idee asupra situaţiei alarmante pe care o traversează Comunitatea europeană: riscul deflaţiei în zona euro; şomajul de masă care atinge o populaţie de 25,7 milioane de persoane; emigraţia scăpată de sub control; diferenţele dintre nordul şi sudul continentului; riscul ieşirii Marii Britanii din UE; politica energetică a continentului obligat să importe 54% din consum; strategia care trebuie adoptată în domeniul tehnologiilor digitale pentru a împiedică expansiunea şi supremaţia grupurilor americane Google, Apple, Facebook, Amazon etc.; negocierea acordului de deschidere a pieţelor între America şi CE; răspunsul la ameninţările exterioare (Rusia, Statul islamic).

Analiştii politici subliniază faptul că noua CE este cea a ultimei şanse pentru construcţia europeană; ceea ce, de altfel, nu a ezitat să declare însuşi Jean-Claude Juncker în faţa Parlamentului european cu ocazia votului de învestitură a noii CE.

Situaţia este într-adevăr pe muchie de cuţit.

Comunitatea Europeană a fost construită în jurul mai multor idei, cum ar fi pacea continentului, prosperitatea sa, rezistenţa în faţa pericolelor externe şi, mai ales, cel al Uniunii Sovietice.

Din păcate, în ultimii ani ea a devenit un factor de risc şi de nemulţumire pentru o parte a cetăţenilor în diferite ţări ale CE. Reproşurile acestora corespund fără îndoială realităţii: economii stagnante, şomaj endemic, o clasă de mijloc din ce în ce mai apăsată de impozite, insecuritate din ce în ce mai mare, birocraţie sufocantă în instituţiile europene de la Bruxelles, pierderea suveranităţii.

O primejdie mortală pentru democraţiile europene, care se manifestă prin relansarea partidelor extremiste, cum este Frontul Naţional în Franţa. Comunitatea Europeană se află incontestabil în faţa unei decizii epocale: fie se va reuşi relansarea integrării europene în jurul unui proiect politic nou care să ţină cont de situaţia economică şi geopolitică; fie CE va dispărea sub influenţa mai multor evenimente concomitente - ieşirea Marii Britanii din CE, fragmentarea statelor-naţiune şi sfârşitul zonei euro.

Pentru a contracara această primejdie de moarte pentru CE, cei doi responsabili, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker, au decis să ia taurul de coarne şi să schimbe cu 180 de grade politica europeană.

Preşedintele CE a decis să avanseze anunţul privind planul de investiţii de 300 miliarde de euro care va fi astfel detaliat înainte de Crăciun. În acelaşi timp, Jean-Claude Juncker a declarat, însă, că nu există la Bruxelles un buton < creştere economică > pe care să se apese ca să fie rezolvate problemele.

Principalul eveniment care influenţează viitorul CE este supremaţia germană asupra instituţiilor europene şi dispariţia Franţei din tandemul care conducea politica europeană. Noile instanţe europene (în care europarlamentarul român Corina Creţu se va ocupa de Politică Regională, un portofoliu care gestionează un buget de 351 de miliarde de euro în perioada 2014-2020) au lansat o politică de reformă. Ele sunt, astfel, mai puţin tehnocratice şi mai multe posturi importante sunt ocupate de oameni politici experimentaţi, dintre care opt foşti prim miniştri sau vice prim-miniştri, în afara lui Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker.

CE este reorganizată în funcţie de priorităţi, de care se ocupă şapte vice-preşedinţi, dintre care Frans Timmermans căruia îi revine sarcina dificilă să pună capăt birocraţiei de la Bruxelles - o organizaţie piramidală în care principalele pârghii de conducere au trecut în mâna reprezentanţilor ţărilor din nordul şi estul Europei, care fac parte din sfera de influenţă germană.

Noii comisari europeni au fost aleşi după criterii politice, fără să fie supuşi unui examen adevărat în Parlamentul european şi, pentru mare parte dintre ei, în mod surprinzător. Italianca Federica Mogherini, care este în mod deschis pro-rusă, se va ocupa de politică externă şi de securitate, conservatorul eurosceptic englez Jonathan Hill - de stabilitatea financiară şi de uniunea pieţelor de capital (de care City nici nu vrea să audă), ultranaţionalistul ungar Tibor Navracsis - de educaţie, Miguel Arias Canete, un apropiat de industria petrolieră, - de energie şi de schimbările climatului, grecul Dimitris Avramopoulos - de imigraţie, în condiţiile în care se ştie că frontierele Greciei sunt printre cele mai permeabile ale UE.

În fine, Pierre Moscovici, ministrul responsabil de cel mai mare dezastru economic al Franţei din 1935, preia portofoliul economiei, al euro şi a fiscalităţii.

Comisia Juncker marchează astfel o schimbare totală a metodelor de guvernare ale CE. Este pentru prima dată când UE este guvernată de alianţa ţărilor nordice şi estice, ţări care se reformează şi se dezvoltă, în detrimentul celor care refuză această strategie şi se afundă în criză. O Europă plasată pentru prima dată sub controlul unic al Germaniei şi care nu mai are ca motor cuplul franco-german. Coloana sa vertebrală este axa Merkel-Juncker pentru conducerea UE şi Merkel-Draghi pentru cea a politicii monetare.

Comisarul francez pentru economie este plasat, suprema umilinţă pentru Franţa, sub tutela vice-preşedinţilor finlandez şi leton ai CE. Catastrofa economică franceză, refuzul de a reforma ţara, a plasat astfel destinul Europei în mâna cancelarului german Angela Merkel. O dovadă că Germania este singura putere adevărată în Europa, un interlocutor privilegiat şi natural pentru Statele-Unite, China şi Rusia. Germania poate conta pe legitimitatea cancelarului sau (o situaţie contrară celei pe care o înfruntă Preşedintele Hollande, care nu este creditat decât de 16% de opinii favorabile), pe eficacitatea statului, pe stabilitatea democraţiei sale. De acum înainte Germania poartă singură drapelul construcţiei europene, având un singur obiectiv - o Europă puternică şi independentă, a cărei voce contează în lume!