"Construcţii - Montaj" SA Zalău şi-a propus o creştere a producţiei cu 25%

Aristică Brânzan
Ziarul BURSA #Companii / 7 decembrie 2004

Interviu cu domnul Traian Opriş, directorul general al societăţii

Reporter: Domnule director, faceţi, vă rog, o scurtă prezentare a societăţii pe care o conduceţi.

Traian Opriş: Societatea "Construcţii - Montaj" SA Zalău s-a înfiinţat în anul 1968, o dată cu reorganizarea teritorială a ţă-rii, prin desprinderea din TAGCM Cluj şi Maramureş, obiectul principal de activitate fiind construcţiile social culturale, lucrările agrozootehnice, alimentările cu apă, canalizarea, sta-ţiile de epurare. În această perioadă, au fost realizate circa 25.000 apartamente, peste 1000 locuri în spitale, creşe, grădiniţe, au fost construite şi modernizate peste 50 de şcoli. Activitatea societăţii a cunoscut o dezvoltare permanentă. Faţă de circa 100 apartamente construite în anul 1969, în anul 1988, s-au realizat peste 3000 apartamente. De la circa 100 de muncitori în anul 1968, nu-mă-rul acestora a ajuns la 2950 în anul 1988. Din anul 1989, din unitate, s-au desprins şantierele din Şimleu Silvaniei şi Jibou, care s-au constituit ca societăţi comerciale independente. În această perioadă, activitatea a fost marcată de reducerea fondurilor de investiţii, de frămîn-tările în plan social şi politic. După 1989, în municipiul Za-lău a fost terminat un număr de circa 200 apartamente, în principal cele începute anterior, iar volumul celorlalte categorii de lucrări a scăzut simţitor. Cu toate acestea, am reuşit să men-ţinem societatea în condiţii de eficienţă şi să asigurăm locuri de muncă. În baza de producţie a societăţii se realizează toată gama de prefabricate din beton, necesare activităţii noas-tre sau destinate altor societăţi comerciale sau persoanelor fizice. Societatea dispune de o puternică dotare cu utilaje: excavatoare, buldozere, macarale turn, auto-încărcătoare frontale Wolla, auto-betoniere, precum şi mij-loace de mică mecanizare, des-tinate activităţii proprii sau în-chirierii.

Reporter: Ce construcţii mai reprezentative au fost exe-cutate de societate în ultimii ani?

Traian Opriş: Aşa cum am amintit, după anul 1989, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut simţitor. Dar postura de lideri pe piaţa construcţiilor în care ne aflăm ne-a permis să realizăm încă lucrări mai mari şi importante pentru judeţul Să-laj, cum ar fi: sediul Direcţiei Judeţeane de Poştă; sediul Agenţiei de Mediu; şcolile cu 24 săli de clase din cartierul Bră-det; modernizarea a 14 unităţi şcolare din satele judeţului; lucrări de modernizare la "Iaifo" SA Zalău şi "Hacoda" SA; alimentarea cu apă a localităţilor Sasa şi Sărmăşag; lucrări de modernizare la societatea "Michelin Silvania" SA.

Reporter: Cum se prezintă portofoliul de comenzi pentru acest an şi ce construcţii mai reprezentantive aveţi în derulare?

Traian Opriş: Începînd cu anul 2001, o dată cu finalizarea privatizării societăţii, realizările au avut o evoluţei ascendentă. Astfel, în anul 2001, am realizat o producţie în valoare de 22,86 miliarde lei, 54,56 miliarde lei în anul 2002, respectiv 71,8 miliarde lei în anul 2003. Pentru anul 2004, ne-am propus o creş-tere a producţiei cu circa 25% faţă de cea realizată în anul 2003. Pentru atingerea acestui deziderat, avem asigurate condiţiile necesare (contracte în valoare de peste 100 miliarde lei). În prezent, sînt în desfăşurare lucrările: modernizare la firma "Michelin" SA Zalău; modernizare la Tribunalul Zalău; şcoală cu 24 săli de clasă în cartierul Dumbrava Nord Zalău.

Reporter: În activitatea dumneavoastră colaboraţi şi la executarea de locuinţe aflate în portofoliul ANL sau al altor instituţii bugetare?

Traian Opriş: În judeţul nos-tru, realizarea locuinţelor prin ANL este nereprezentativă. ANL a realizat, în anul 1998, un nu-măr de 5 blocuri: 4 în mediul rural, executate de unitatea noastră, cu cîte 9 apartamente şi unul de 20 apartamente în municipiul Za-lău. La realizarea acestor blocuri, colaborarea cu ANL considerăm că a fost bună.

Reporter: De ce bază materială şi dotare tehnică dispune societatea şi ce investiţii s-au făcut în ultimii ani pentru completarea şi modernizarea ei?

Traian Opriş: Aşa cum am arătat, societatea dispune de o puternică bază materială şi per-sonal calificat, menite să satis-facă cerinţele clienţilor noştri. În baza de producţie, se realizează o gamă mare de prefabricate, tîmplărie metalică şi din lemn, toate clasele de betoane şi mortare, ţigle etc. Societatea dis-pune de o balastieră proprie, cu staţie de spălare şi sortare. În ultimii ani, a fost achiziţionată o vibropresă pentru realizarea elementelor mici vibropre-sate (dale, pavaje, bolţari de mină). De asemenea, a fost achi-ziţionată o instalaţie pentru producerea ţiglelor din beton, cu o capacitate de 300.000 buc ţigle/an. Societatea dispune de personal autorizat sau atestat pentru executarea tuturor lucră-rilor: responsabili tehnici cu exe-cuţia; personal atestat pentru executarea lucrărilor de alimentare cu gaze naturale; auditori pentru implementarea şi certificarea sistemului calităţii; personal de laborator (şef laborator şi şefi profile atestaţi). De asemenea, toate utilajele care prepară şi transportă beton, inclusiv cele pentru fasonarea oţe-lului beton sînt atestate CNAMC. Produsele pe care le executăm (betoane, prefabricate, tîmplărie etc) au certificate de conformitate în acord cu legis-laţia în vigoare.

Reporter: Ce investiţii se vor face în acest an şi în pers-pectivă?

Traian Opriş: Multe din utilajele şi dotările societăţii sînt uzate fizic şi moral, de aceea, ne-am orientat către înlocuirea acestora sau achiziţionarea altora cu performanţe superioare. Astfel, în acest an, ne-am propus să achiziţionăm urmă-toa-rele utilaje: cofraje tip PERI; un excavator de 0,8 mc, echipat cu picon; o maşină de sudat prin electrofuziune pentru ţea-vă PEHD; o maşină de şlefuit beton; vibratoare; utilaje de mi-că mecanizare.

Reporter: Executaţi lucrări în străinătate sau în colaborare cu firme străine?

Traian Opriş: Încă din anul 1992, "Construcţii - Montaj" SA Zalău a colaborat cu diferite firme româneşti care executau lucrări în Germania unde, prin contract, am realizat unele lucrări. După anul 2001, cînd societatea a fost privatizată, firma ACI SA Cluj-Napoca, acţionarul majoritar, avînd în execuţie o serie de lucrări, această activitate s-a intensificat. Colabo-răm, de asemenea, cu firma YAPY din Turcia, pentru executarea lucrărilor de modernizare a canalizării în "Staţia de Epurare" Zalău.

Reporter: Cum a evoluat pia-ţa internă pe segmentul dum-neavoastră de activitate şi care sînt tendinţele aces-teia?

Traian Opriş: Dacă înainte de anul 1989, eram organizaţi să executăm obiective social culturale, apartamente şi lucrările tehnico-edilitare aferente aces-tora, lucrări de mare anvergură, din cauza reducerii drastice a volumului de lucrări de acest fel, după anul 1990, a fost necesar să ne reorientăm spre solicitările pieţei. În perioada anilor 1990-2000, piaţa construcţiilor a fost în regres, iar după anul 2000, s-a înregistrat o relativă revigorare. Acest lucru s-a datorat faptului că şi în judeţul Sălaj au apărut investitori străini ("Michelin" Fran-ţa, "Bellimo" Belgia) şi autohtoni, cît şi promovării inves-tiţiei şi Autostrada Borş-Braşov cu traseu de 80 km pe teritoriul judeţului Sălaj.

Reporter: Care sînt principalii dumneavoastră furnizori de materii şi materiale? Dar principalii clienţi?

Traian Opriş: La produsele de bază, principalii furnizori sînt cei tradiţionali: pentru ciment, "Holcim" SA Aleşd; pentru oţel beton, "Industria Sârmei" SA Câmpia Turzii; pentru materiale de finisaj, unităţi specializate în distribuirea materialelor de construcţii. Principalii clienţi sînt: Primăria municipiului Za-lău, Consiliul Judeţean Sălaj, "Michelin Silvania" SA Zalău, societăţile comerciale cu capital privat, precum şi beneficiarii de lucrări finanţate din fonduri SAPARD, SAMTID, FRDS.

Reporter: Care sînt greu-tă-ţile cu care se confruntă societatea, raportate la mediul economic intern?

Traian Opriş: Mediul economic intern a fost şi încă este des-tul de ostil societăţilor mai mari ce activează în domeniul construcţiilor: alocaţiile bugetare pentru lucrările finanţate de la bugetul de stat nu sînt în concordanţă cu termenele de finalizare a construcţiilor sau de punere în funcţiune; amestecul politicului în activitatea de organizare şi adjudecare a licitaţiilor; existenţa pe piaţă a unor agenţi economici cu activitate în construcţii ce nu respec-tă cerinţele Legii 10 privind calitatea în construcţii, investitorii fiind tentaţi în multe cazuri să încredinţeze execuţia lucrărilor acestor firme datorită preţului mai scăzut; îmbătrînirea forţei de muncă din construcţii şi lipsa de interes a tinerilor pentru activităţi permanente în acest domeniu.

Reporter: Ce v-aţi propus prin BVC să realizaţi în acest an?

Traian Opriş: Pentru acest an, prin BVC ne-am propus realizarea unei cifre de afaceri de 70,5 miliarde lei şi un profit brut de 4 miliarde lei.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb