Consumatorii energointensivi vor fi exceptaţi în proporţie de 40-85% de la plata certificatelor verzi

E.D.
Companii #Energie / 17 aprilie 2014

Proiectul de Hotărâre privind exceptarea consumatorilor energointensivi de la plata certificatelor verzi a fost lansat astăzi în dezbatere publică, acesta precizând că exceptarea se va realiza diferenţiat, în funcţie de electro intensitatea operatorilor economici.

Astfel, exceptarea va fi de 85% în cazul unei electro intensităţi mai mari de 20%, de 60% în cazul unei electro intensităţi de 10-20% şi de 40% în cazul unei electro intensităţi de 5-10%, conform unui comunicat al Ministerului Economiei.

,,Am elaborat acest proiect de Hotărâre la scurt timp după ce Comisia Europeană a făcut publice noile orientări în domeniu. Menţinerea competitivităţii industriei locale este un angajament asumat de Guvernul României deoarece activitatea companiilor energointensive are un important impact la nivel socio-economic prin veniturile generate la bugetul de stat şi locurile de muncă create. Exceptarea de la plata certificatelor verzi se va face pe baza unor criterii clar stabilite. Printre acestea se numără: punerea în aplicare a unor măsuri de creştere a eficienţei energetice; menţinerea locurilor de muncă pe durata schemei; încheierea de parteneriate cu instituţiile de învăţământ pentru creşterea pregătirii profesionale şi atragerea de personal calificat. Este important să creăm condiţiile păstrării activităţii industriei locale şi, mai mult, să avem perspectiva pregătirii forţei de muncă calificate', a declarat Constantin Niţă, Ministrul Economiei.

Proiectul de Hotărâre are la bază, conform ME, principiile enunţate în documentul elaborat de Comisia Europeană - 'Orientări privind ajutoarele pentru mediu şi energie pentru perioada 2014-2020'. Proiectul prevede exceptarea parţială a industriei energointensive de la contribuţia aferentă promovării resurselor regenerabile de energie, în funcţie de electro intensitatea operatorilor economici.

Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani şi se va aplica ulterior aprobării acesteia de către COM.

Proiectul de Hotărâre este în dezbatere publică timp de zece zile, începând cu data publicării pe site-ul Ministerului Economiei, la secţiunea Transparenţă decizională.

Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie. Acest sector este şi cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă şi indirect aproximativ 1.500.000.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb